Uns cu dosar penal, amendat, lăsat fără plăcuțe și certificat, după o cursă cu mașina

În dimineața zilei de duminică, lucrătorii din cadrul Secției de Poliției Rurală nr.10 Ștefănești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în satul Durnești, judeţul Botoşani, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 25 ani din aceeași localitate, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

Potrivit sursei citate, cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, iar asigurarea obligatorie de răspundere civilă a autoturismului nu era valabilă.

 

„De asemenea, întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, arată IPJ Botoșani.

În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Tânărul a fost sancționat contravențional conform prevederilor legislației în vigoare ce reglementează circulația autovehiculelor pe drumurile publice, iar ca măsuri complementare s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare al autoturismului și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O Mănăstire din Botoșani se pregătește de hram!

Monday, 9 March 2026

Mănăstirea „Sihăstria Voronei” se pregătește de hram. Programul liturgic începe pe 24 martie, de la ora 17:30, când se vor săvârși Pavecernița Mare, Litia și Utr...

Cele mai căutate meserii la Botoșani: De la programator până la ajutor de bucătar vorbitor de limbă engleză!

Monday, 9 March 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani a publicat lista locurilor de muncă vacante în această săptămână. Sunt în total un număr de 215 post...

Doliu în familia unui preot din Botoșani: „Iubirea pentru mamă nu dispare odată cu trecerea timpului”

Monday, 9 March 2026

Familia unui preot din Botoșani este îndoliată. Soacra preotului Ioan Iordachi, parohul Bisericii „Ziua Crucii” din municipiul Botoșani, a plecat la Ceruri. Ana Amănălăchioa...