Unii părinți ar putea beneficia de vouchere pentru programele afterschool

Părinții preșcolarilor și elevilor până în clasa a patra vor putea primi tichete educaționale pentru achitarea programelor de tipul „Școala după școală”, potrivit unui proiect legislativ înregistrat pentru dezbatere la Camera Deputaților. Cu ajutorul acestor vouchere, părinții vor putea plăti total sau integral programele afterschool la care participă copiii lor.
 
Concret, este vorba despre un proiect legislativ care propune introducerea unor tichete educaționale pe care părinții preșcolarilor și elevilor până în clasa a patra le vor putea folosi pentru achitarea programelor afterschool. Proiectul, însă, nu se aplică momentan, iar pentru a intra în vigoare este nevoie să fie adoptat de Parlament. Dacă va fi adoptată, propunerea legislativă va intra în vigoare începând cu anul școlar 2019-2020.
 
Potrivit avocatnet.ro, tichetele educaționale vor fi acordate doar pentru preșcolari și pentru elevii de până în clasa a patra. Pentru a beneficia de ele, părinții vor trebui doar să facă o solicitare în scris, la sfârșitul fiecărui an școlar sau la momentul înscrierii copilului la școală sau la grădiniță pentru noul an școlar. Finanțarea se va face din bugetul statului, iar fiecare tichet va avea o valoare nominală lunară de 0,8 ISR (adică 400 de lei).
 
Aceste tichete educaționale vor fi sub formă de bonuri de valoare destinate exclusiv acoperirii parțiale sau integrale a costurilor aferente programelor de afterschool. Ele vor fi netransferabile, iar părinții care au mai mulți copii vor trebui să solicite în scris tichete pentru fiecare copil.
 
În prezent, statul poate finanța programul „Școala după școală” doar pentru copiii și elevii din grupurile dezavantajate, dar acest proiect propune finanțarea orelor de afterschool pentru toți preșcolarii și elevii de până în clasa a patra pentru care părinții vor solicita acest lucru.
 
Atenție! Acest proiect legislativ nu se aplică încă. Pentru a intra în vigoare trebuie adoptat de Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Profesoara unui liceu din Botoșani amenințată cu moartea de un elev, dosar penal deschis de polițiști! Șeful IȘJ: „Copilul are un comportament agresiv”

astăzi, 12:26

O situație revoltătoare și ieșită din comun a avut loc, zilele trecute, la un liceu din județul Botoșani. O profesoară, diriginta unei clase de a IX-a, a fost amenințată cu moartea de unul d...

Botoșănean reţinut după ce a vândut o maşină care nu era a lui!

astăzi, 12:04

Un bărbat din judeţul Botoşani a fost reţinut după ce ar fi vândut autoturismul unei femei, care i-l împrumutase. Bărbatul de 42 de ani, din comuna Vârfu Câmpului, est...

„Reziliența începe acasă” - ISU Botoșani, alături de comunitate de Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor și Ziua Informării Preventive!

astăzi, 11:27

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga ” al Județului Botoșani marchează, în data de 13 octombrie a.c., Ziua Informării Preventive și Ziua Internațională p...