Un vitezoman din Botoșani a fost prins drogat la volan, la câteva ore după ce i s-a suspendat permisul

Luni, în jurul orei 23:00, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Botoşani, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Puşkin din municipiu, au oprit în trafic un autoturism care rula cu viteză excesivă.

Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr de 23 de ani din municipiul Botoşani care, la solicitarea poliţiştilor, a prezentat o dovadă înlocuitoare a permisulului de conducere fără valabilitate, emisă în aceeaşi zi, în jurul orei 18:50, întrucât a fost depistat conducând acelaşi autoturism pe Calea Naţională, cu o alcoolemie de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea indicată fiind de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanţa Cannabis, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa substanţelor psihoactive.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nu avea voie să se apropie de soție, dar a încălcat ordinul și a ajuns în arestul Poliției!

astăzi, 18:08

La data de 27 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, din comuna T...

A fost anunțat când va avea loc cel mai iubit festival de tradiții din Botoșani, aflat la ediția cu numărul 51!

astăzi, 17:15

Pe 20 decembrie 2026, municipiul Botoșani va deveni din nou locul de întâlnire al datinilor, obiceiurilor și comunităților care păstrează vii tradițiile sărbătorilor de iarnă. ...

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...