Cinematografe 3D, în loc de asfalt sau canalizare, în două comune din județ. „Cinematograf ne mai lipsea, în rest avem de toate”

În două localităţi sărace din judeţul Botoşani vor fi amenajate cinematografe moderne destinate proiecţiilor 3D, în valoare de 18 milioane de lei. Localnicii spun că ar fi preferat canalizare, gaz şi drumuri asfaltate, scrie ziarul Adevarul.

Truşeşti şi Ştefăneşti sunt două localităţi foarte sărace din judeţul Botoşani. Ambele se află foarte aproape de graniţa de nord cu Republica Moldova, undeva la capătul României. Localnicii trăiesc în mare parte din agricultură de subzistenţă şi creşerea animalelor. Sunt mulţi asistaţi social, bătrâni nevoiaşi, comunităţi sărace de romi, dar şi foarte mulţi oameni fără loc de muncă. Nici la Truşeşti, dar nici la Ştefăneşti majoritatea populaţiei nu beneficiază de canalizare, gaz metan sau alte utilităţi specifice lumii moderne.   

Cele mai multe străzi sunt neasfaltate sau sunt pur şi simplu uliţe de pământ. Cu toate acestea, în maximum doi ani localnicii vor avea cinematografe 3D. Acestea sunt investiţiile pe care intenţionează să le facă edilii din Truşeşti şi Ştefăneşti în viitorul apropiat. Pentru amenajarea clădirilor moderne la marginea uliţelor de pământ, statul român va cheltui aproximativ 18 milioane de lei, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI).   
Va fi mai mult un centru cultural“  

Ştefăneştiul a devenit oraş în 2004 pentru ca România să iasă la număr cu aşezările urbane. În realitate este o aşezare mai mult rurală cu oameni foarte săraci. În schimb, oamenii vor avea un cinematograf 3D de aproximativ 9 milioane de lei. Mai precis, va fi reabilitat vechiul cinematograf din oraş. Se numea „Siretul“ şi a fost construit în vremea regimului comunist, atunci când Ştefăneştiul era comună. Cinematograful a funcţionat până în 1997. Odată cu reorganizarea Cinemafilm, clădirea a fost închisă şi a rămas în paragină.   

Nu ştiam ce să fac acolo. Nu puteam să-i schimb destinaţia, tot cinematograf trebuia făcut. Va fi mai mult un centru cultural. În Ştefăneşti şi aşa nu avem cămin cultural. Unde să mă întâlnescu cu cetăţenii, la crâşmă, la colţul străzii?“, spune Florin Buţura, primarul din Ştefăneşti. Cinematograful va fi reabilitat complet şi va avea dispozitiv pentru proiecţii 3D.   

La 7 kilometri de Ştefăneşti, în comuna Truşeşti, oficialii CNI finanţează un proiect tras la indigo. În această localitate, plină de nevoiaşi şi fără niciun fel de utilităţi se reabilitează tot un cinematograf construit în anii comunismului. Se va investi aproximativ aceeaşi sumă pentru reconstruirea cinematografului „Victoria din Truşeşti“. Şi aici este prevăzută dotarea cu dispozitive de proiecţie 3D. Ambele săli de spectacol vor avea peste de 300 de locuri. 

”Cinematograf ne mai lipsea“  

O bună parte a localnicilor consideră însă aceste investiţii inutile. Mai ales cei trecuţi de 30 de ani spun că mai bine s-ar face drumuri şi s-ar aduce utilităţi.

Cinematograf ne mai lipsea, în rest avem de toate. Îşi fac oamenii nevoile la buda de la colţul viei şi ei fac cinematograf. Noi cică stăm la oraş, dar canalizare nu avem“, spune Mihai Zgârceanu, un localnic din Ştefăneşti. Alţi cetăţeni cred că puţini semeni au bani să meargă la film. „Dar cine să meargă acolo? Doar dacă dai gratis filme, că oamenii abia au cu ce cumpăra pâine. Poate să se ducă primarul şi cu doi trei cu magazine pe aici prin comună, să plătească bilet şi să vadă film. Noi ăştialaţi pe dinafară“, comentează un sătean din Truşeşti.

Nea Costică din Ştefăneşti a prins cinematograful pe vremea lui Ceauşescu. Spune că era frumos, dar că acum nu-i mai vede rostul. „Erau filme frumoase. Era greu atunci să mergi la oraş să vezi film. Dar cu atâţia bani mai bine ar face drumuri, că ne rupem gâtul pe uliţele astea, mai bine ar trage canalizare şi gaz. Că suntem vai de lume. În fundul gol, cu ochii zgâiţi la film“, opinează botoşăneanul, potrivit Adevărul.   

Singurii care par fericiţi de construirea unor cinematografe sunt elevii de liceu. „Ar fi bine să se facă. Oamenii stau toată ziua atârnaţi pe garduri, pe la crâşmă. Mai bine să avem unde vedea un film. Mai sunt care au părinţi plecaţi, le dau bani de un pop-corn, de un bilet. Mai sunt alocaţiile“, spune o tânără din Truşeşti.   

Utilităţile aşteaptă „momentul potrivit“  

Pentru autorităţile locale din Truşeşti, cinematograful va fi un adevărat punct strategic, care ar merita toţi banii, din perspectiva lor.

Domnul primar a considerat că este necesar având în vedere numărul de elevi de aici. Este aici un punct strategic pentru că toţi care merg la Botoşani de la vamă, trec pe aici“, spune Gheorghe Iacob, consilierul primarului din Truşeşti.

Cât despre utilităţile din aceste localităţi sau asfaltarea drumurilor, autorităţile locale din Ştefăneşti şi Truşeşti spun că aşteaptă momentul potrivit pentru a accesa accesa bani. Aceştia se laudă că au în derulare peste 12 proiecte, printre care şi asfaltări de uliţe.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bolojan este noul președinte al PNL. Iftime intră în conducerea partidului!

Monday, 25 November 2024

Potrivit unor surse politice, liberalii au hotărât, în unanimitate, ca șefia PNL să fie preluată de șeful CJ Bihor, Ilie Bolojan. Potrivit surselor Antena 3 CNN, echipa lui Bolojan...

PNL Botoșani, Valeriu Iftime: „Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…”

Monday, 25 November 2024

„O altă situație care mă face să mă întreb dacă cei aflați la conducerea județului au avut ochii închiși când au făcut administrație. Chiar nu a văzut nimeni că oa...

FC Botoșani - Poli Iași 1-1. Remiză în derby-ul Moldovei!

Monday, 25 November 2024

Partida a început bine pentru elevii lui Liviu Ciobotariu, iar prima ocazie a avut-o în minutul 7, prin Chică-Roșă. Poli Iași a revenit cu replica, iar în minutul 11 Roman a lovi...