Un tânăr de 19 ani, din municipiul Botoșani, ar fi sustras 4.500 de lei din poșeta casierei unei săli de jocuri de noroc din oraș, duminică seară, arată Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
„În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că în data de 29 august 2021, în timp ce acesta se afla într-o sală de jocuri din municipiul Botoșani, profitând de neatenția victimei, o femeie de 36 de ani, casieră, i-ar fi sustras din poșetă, 4500 de lei, apoi a părăsit incinta localului. Ulterior, tânărul a fost identificat de către polițiști pe raza municipiului Botoșani, având asupra sa o parte din banii sustrași”, a transmis IPJ Botoșani.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, urmând ca în funcție de rezultate să fi dispuse măsuri legale. Dosarul este instrumentat de Poliția Municipiului Botoșani.