Bărbat depistat conducând beat și fără permis în apropiere de graniță

Bărbat depistat conducând beat și fără permis în apropiere de graniță

Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuţi Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat de 32 de ani, depistat la volanul unui autoturism, deşi se afla în stare de ebrietate şi nu deţinea permis de conducere, transmite Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) din Botoșani.

Potrivit sursei citate, el a fost tras pe dreapta, luni dimineață, de un echipaj care desfăşura o misiune specifică de supraveghere şi control, pe raza localității Mitoc.

„Colegii noştri au constatat faptul că bărbatul emană o puternică halenă alcoolică, fiind solicitat sprijinul unui echipaj al Poliţiei Rurale în vederea testării cu aparatul etilotest. La testare a reieşit o alcoolemie de 0,42 ml/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere valabil emis de autorităţile din România”, a arătat comisarul Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

Poliţiştii continuă cercetările în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe şi conducere fără permis, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Spune-ne opinia ta