Un botoșănean cu infarct miocardic acut, salvat de medici prin intermediul campaniei derulate de „chirurgul sufletelor”! (Foto)

Peste 16.000 de persoane, din 10 județe ale țării, au beneficiat de servicii medicale gratuite.

Campania „Sănătate pentru sate” desfășurată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale a salvat viața unui botoșănean aflat în infarct miocardic acut. Intervenția promptă a medicilor a permis transportul rapid al pacientului la Iași, unde a fost operat de urgență și în prezent se află în afara oricărui pericol.

Coordonatorul voluntarilor, Dănuț-Viorel Prună, a declarat că salvarea acestei vieți a fost cea mai mare satisfacție a activității desfășurate, în perioada 4-8 noiembrie, de medici voluntari din 17 specialități. Aceștia au consultat gratuit 550 de persoane din numeroase localități botoșănene.

 

La Hlipiceni, satul natal al Arhim. Ciprian Grădinaru, ghidul spiritual al voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale, campania a ajuns pentru a treia oară.

Impactul activității noastre s-a dovedit din nou extrem de important. Oamenii au fost încântați că nu au fost nevoiți să se deplaseze 50-60 de kilometri până la Botoșani și că au beneficiat de investigații gratuite, fără a mai aștepta săptămâni pentru o programare la un specialist”, a spus Dănuț-Viorel Prună la Hlipiceni, potrivit publicației Basilica.ro.

Ajutor pentru vârstnicii din zona rurală

La acțiunile din județul Botoșani au participat medici voluntari specializați în Urologie, Chirurgie Oncologică, Oncologie, Dermatologie, Medicină Internă, Diabet Zaharat, Pediatrie, Cardiologie, Gastroenterologie, Pneumologie, Recuperare Medicală, Oftalmologie, Ortopedie, Ginecologie, Psihologie și Psihiatrie.

Pe lângă consultații, pacienții au beneficiat de investigații: EKG, ecografie abdominală, cardiacă, spirometrie, oftalmoscopie, tonometrie, pahimetrie, autorefractometrie și dermatoscopie.

Patologiile depistate de medicii voluntari au fost variate.

„Dat fiind că populația este majoritar vârstnică, întâlnim frecvent afecțiuni caracteristice acestei grupe de vârstă, cum ar fi pielea uscată și diverse reacții cutanate, dar și o prevalență crescută a cancerelor de piele”, a declarat dr. Amalia Anghel, medic primar Dermatologie.

De asemenea, cadrul medical a ținut să specifice faptul că în cadrul campaniei derulate anul trecut au fost identificate mai multe persoane care au fost diagnositcate cu cancer de piele, dar care, în prezent, sunt vindecate.

Anul trecut am identificat și tratat personal mai multe cazuri de cancer de piele, iar în prezent, acești pacienți sunt vindecați”, a explicat medicul.

Un lucru îngrijorător constatat de medicii care au fost prezenți în satele din Botoșani face referire la lipsa simptomelor.

„Ceea ce este îngrijorător e faptul că acești pacienți nu resimt simptome, ceea ce indică faptul că s-au obișnuit cu aceste valori ridicate, care pot fi extrem de periculoase. Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în prezent, iar astfel de campanii sunt esențiale pentru prevenția primară și mai ales secundară, în special în mediul rural, unde accesul la îngrijiri medicale este limitat”, a explicat Andreea Lăcraru, medic cardiolog.

Servicii medicale gratuite pentru persoane vulnerabile social

Acțiunea a fost sprijinită atât de preoții din comunitate, cât și de autoritățile locale.

Utilitatea caravanei este esențială, oferind acces la servicii medicale gratuite pentru bătrâni, pentru cei fără asigurare medicală și pentru cei care nu au alte opțiuni de îngrijire medicală”, a declarat părintele Ștefan Basanciu de la Parohia Hlipiceni 2, județul Botoșani.

Campania a inclus și testare gratuită Babeș-Papanicolaou, astfel că au fost atinse și obiective din Campania de „Prevenție și depistare a cancerului de col uterin” a Voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale.

Campania „Sănătate pentru Sate” se desfășoară în baza unui protocol încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății. Până în prezent, au fost organizate 128 acțiuni în județele Argeş, Botoșani, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Maramureș, Prahova și Teleorman. Peste 16.000 de persoane au beneficiat de servicii medicale gratuite.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mesajul unui director de liceu din Botoșani, recompensat cu un premiu de 5.000 de lei!

astăzi, 08:57

Premiile recompensează școli care, deși nu au urcat pe podiumul clasamentului național, demonstrează zi de zi că educația poate schimba destine. După desemnarea câștigătorilor prime...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (418)

astăzi, 08:29

„SCÂRȚ” NR. 34 Orice revistă este o formă de normalitate în cultură. O astfel de publicație este și „SCÂRȚ”. Cu o redacție dedicată scopului propu...

Calendar ortodox, 9 august: Sfântul Apostol Matia; Sfinţii 10 Mucenici care au pătimit pentru icoana lui Hristos

astăzi, 08:00

Sfântul Apostol Matia era unul dintre cei 70 de Apostoli ai Domnului Hristos, care s-a numărat apoi cu cei 12 Sfinţi Apostoli (Fapte 1, 26), în locul lui Iuda Iscarioteanul, cel care l-a...