Un botoşănean a aflat că este suspect de Covid-19 după ce a fost victima unui accident rutier

Un botoşănean a aflat că este suspect de covid19 după ce a fost victima unui accident rutier, produs char de el.

Accidentul a avut loc joi, pe drumul DN 29 D, în apropiere de pădurea Rediu, când un bărbat de 71 de ani conducea un autoturism Volkswagen Golf dinspre Stăuceni spre Botoșani.

Acesta le-a spus poliţiştilor că a aţipit la volan, moment în care pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac.

 

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în acest caz şi l-au condus la spital pentru a i se recolta probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Pentru că acuza câteva traumatisme, acesta a fost supuls unui examen otmograf la coloana cervicală, iar pe imagine a fost prinsă şi o parte a plămânului, care prezenta, conform medicilor, posibile semne care să indice prezenţa covid 19.

Din acest motiv, bărbatul a fost imediat internat pe secţia de suspecţi Covid-19 a Spitalului Judeţean, deşi acesta nu avea niciun simptom specific.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sucevenii se amuză: Cum arată noul ”județ al geniilor” / Fost prefect: ”Vor să șteargă Botoșaniul de pe hartă!”

astăzi, 10:48

O pagină de socializare a lansat în spațiul public o imagine ”adaptată” noilor discuții cu privire la reforma administrativă a țării, un proiect anunțat în ultimele să...

O botoșăneancă din Italia a scris o carte plecând de la propria experiență din copilărie! / Romanul a fost deja premiat

astăzi, 09:21

Scriitoarea româncă stabilită în Italia a vorbit despre anorexie și emigrare înaintea unei întâlniri cu cititorii. Potrivit ziarului La Stampa, Andreea Simionel a v...

Pacienții vor primi notificare când pe CNP-ul lor se înregistrează un serviciu medical: Rogobete verifică decontările fictive!

astăzi, 08:45

Alexandru Rogobete anunță că a inițiat controale în mai multe ambulatorii după ce i-au fost sesizate nereguli care duceau către decontări fictive, în special în domeniul imagi...