Un bărbat în stare de ebrietate a chemat ambulanța, susținând că îi înceta pulsul, dacă nu alerga

Un bărbat în stare de ebrietate a chemat ambulanța, susținând că îi înceta pulsul, dacă nu alerga

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din orșul Flămânzi, județul Botoșani, a fost adus cu ambulanța, în a doua zi a anului, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, dintr-un motiv cel puțin bizar.

Aflat într-o stare profundă de ebrietate, bărbatul le-a explicat cadrelor medicale că inima sa ar fi încetat să mai bată de două ori, de fiecare dată revenindu-și în fire după ce începea să alerge. Pulsul, spune el, ar fi fost menținut activ doar în timpul alergării, așa că a solicitat ambulanța, prin apel la 112, făcând reprize de mișcare până la sosirea salvatorilor.

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost îndrumat spre Secția de Psihiatrie, după ce consultul de specialitate a infirmat vreo afecțiune cardiacă.