Fapta sesizată de către o adolescentă din comuna Leorda, județul Botoșani, conform căreia ar fi fost violată de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea de domiciliu, în seara zilei de 31 decembrie 2019, a fost infirmată de către polițiști.
Fata, în vârstă de 15 ani, a anunțat redacția că ar fi fost agresată sexual de către numitul Constantin Chelariu. Incidentul s-ar fi petrecut la domiciliul bărbatului, unde fata a mers pentru a fotografia imobilul, spunea tânăra.
„Acest om m-a agresat, m-a tras în casă, m-a rugat să îi fac niște poze la casă, să îi trimită fratelui lui. M-a prins în casă și nu m-a lăsat să plec. Am început sa plâng, să țip după ajutor”, a relatat adolescenta.
Marți, în urma autosesizării organelor competente, un echipaj de poliție s-a deplasat la domiciliul fetei, supunând-o audierii. Ulterior, aceasta a fost examinată medico-legal, anchetatorii descoperind că, de fapt, tânăra nu a întreținut niciodată un raport sexual.
„În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat că aspectele sesizate de către minoră nu se confirmă. Cu ocazia examinării medico legale, s-a stabilit că această nu prezintă urme de violență pe corp”, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Neoficial, situația de fapt a fost următoarea: cei doi s-au întâlnit de comun acord la domiciliul bărbatului, unde au încercat să întrețină un raport intim. Numai că intențiile au fost abandonate, tânăra intrând în perioada de menstruație.
În continuare, însă, bărbatul de 33 de ani este cercetat de către polițiști.
„În cauză, se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de act sexual cu un minor, urmând a fi informată și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului”, a adăugat inspectorul Maria Carp.