Un bărbat din Sulița este cercetat de polițiști, după ce a fost prins beat la volan. Avea o alcoolemie de 1,25 în aerul expirat

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 din Hlipiceni au oprit, luni, pentru control, pe DJ 208 H, în comuna Sulița, un autoturism care avea o deplasare sinuoasă. La volan se afla un bărbat, în vârstă de 58 de ani, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.  

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, aceasta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...