Un bărbat din Republica Moldova a vrut să treacă granița la volanul unui camion radiat din circulație

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, care a încercat să iasă din România la volanul unui camion radiat din circulație.

Potrivit oamenilor legii, în ziua de 24 ianuarie, în jurul orei 21:50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca/I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 38 de ani, la volanul unui camion cu numere de înmatriculare specifice Belgiei.

 

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autovehiculului în cauză, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulație de către autoritățile belgiene.

„În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt Poliția de Frontieră din Botoșani.


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...