Toxiinfecţie alimentară la Școala de vară a PSD de la mare!

Trei membre ale organizației de femei a PSD au avut nevoie de îngjijiri medicale. S-a întâmplat la Constanța, unde are loc Comitetul Executiv al PSD. Tot acolo se desfășoară și școala de vară a femeilor social-democrate.

Intervenția ambulanței a fost solicitată la Pavilionul Expozițional din Mamaia, unde se desfășoară lucrările Școlii de vară a Organizației de Femei a PSD, informează cotidianul Replica.

Mai multe femei social-democrate se simţeau rău, acuzau vărsături şi nu reuşeau să se deplaseze singure spre spital!

 

Femeile care se simţeau rău au declarat cadrelor medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa că au mâncat aseară la un local, după care, azi, au sosit la Pavilionul Expoziţional, pentru a continua lucrările Şcolii de vară.

Au început însă să se simtă din ce în ce mai rău, să aibă ameţeli, vărsături şi dureri de burtă, aşa că au cerut ajutor, suspectând că la mijloc este o toxiinfecţie alimentară.

"Nu s-au simţit bine nici aseară, dar acum nu se mai puteau ţine pe picioare", ne-a declarat o social-democrată din Constanţa, care a precizat că ea nu a participat la masa de vineri seara.

Într-un final, cadrele medicale au acordat ajutor unui număr de 3 persoane care prezentau "dureri abdominale, vărsături", fiind notate în fişa de intervenţie cu "colică abdominală".

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

Friday, 9 October 2026

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

Friday, 9 October 2026

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...