Plângere împotriva unei companii de transport din Botoșani, după ce un autocar defect a ținut șase ore călătorii pe borduri (FOTO)

O zi de vacanță se poate transforma într-un coșmar, când mijlocul de transport se defectează și se impune așteptarea în căldură, ore în șir, pentru ca situația să fie remediată. Asta au pățit circa 15 botoșăneni, care au pornit din Mangalia spre Botoșani, sâmbătă dimineață.

În jurul orei 8:00, autocarul companiei de transport Lyk a oprit în Brăila, acolo unde motorul a refuzat să mai pornească. Vreme de șase ore, călătorii au suportat canicula și lipsa apei, întrucât zona în care autovehiculul s-a defectat era una marginală, iar oamenii nu au găsit magazine în apropiere. Câțiva au reușit să ajungă la un supermarket, însă bătrânii nu s-au putut deplasa kilometri pe jos.

 

Din spusele călătorilor, șoferul s-a sustras oricărei răspunderi vizavi de starea celor pe care îi transporta, încercând să repare autocarul. Unii au ales să meargă spre gară, pentru a-și finaliza drumul cu trenul, alții însă au ținut cont că pe biletele de călătorie au achitat 120 de lei.

Situația a devenit alarmantă pentru o femeie din Botoșani, al cărei copil suferă de diabet și depinde de tratamentul cu insulină, care a fost administrat necorespunzător ca urmare a acestui incident, după ce a căutat un loc pentru a-i face băiatului de 16 ani injecția necesară.

„Am fost duși într-un depou de tramvaie. Nimeni nu ne-a dat o gură de apă, deși căldura de afară e insuportabilă. Am stat pe borduri, pe trotuare, ca niște animale. Eu am copilul bolnav, are diabet și îi trebuie insulină. A început să se simtă rău și am căutat imediat un loc unde să îi fac injecția. Pe autocar sunt și oameni bătrâni, care la fel au început să se simtă rău de la căldură. Șoferul nu avea absolut nicio treabă, ne ducea așa, cu zăhărelul, pentru că el nu e patron, așa ne zicea”, a relatat Anișoara A., în jurul după ora17, chiar înainte să ajungă un autocar din Botoșani să preia călătorii.

Soțul femeii s-a arătat și el revoltat de situație, spunând că șoferul încerca zadarnic să repare mașina, doar pentru ca oamenii să nu îl tragă la răspundere. Bărbatul susține că era necesar ca o piesă să fie înlocuită, iar conducătorul auto știa despre acest aspect, însă trăgea de timp.

În jurul orei 18, călătorii au fost preluați cu un alt autocar, trimis la Brăila pentru a remedia situația călătorilor.

Cu toate că unii au achitat prețul biletului și au continuat călătoria cu alte mijloace de transport, iar cei rămași au suportat disconforturile create, societatea Lyk nu a despăgubit în niciun fel clienții. Prin urmare, botoșănenii depun luni plângere la Protecția Consumatorului împotriva companiei.

Compania Lyk nu a răspuns niciunui apel telefonic pentru lămuriri suplimentare, nici măcar pe linia de rezervări.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

Friday, 9 October 2026

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

Friday, 9 October 2026

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...