Tineri fără permis, prinși la volan de către polițiștii de frontieră

La sfârşitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unor misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, echipaje ale poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră din Dorohoi au oprit pentru control doi bărbați aflați la volan, despre care au constatat că nu dețineau permis.

Cei doi au fost controlați pe razele localităților Dersca și Cristeşti. M.M., de 21 de ani, conducea un autoturism marca Land Rover, înmatriculat în Botoşani, iar S.A., de 20 de ani, un autoturism marca Alfa Romeo, înmatriculat în judeţul Suceava.

 

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, colegii noştri au constatat că cei doi bărbaţi nu deţin permise de conducere eliberate de autorităţile din România. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial de Poliție de Frontieră din Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Raluca Turcan, mesaj emoționant pentru tatăl ei, directorul legendar al unui mare colegiu din Botoșani!

astăzi, 19:43

Un om de o discreție rară, un model de dascăl și de mentor în Educație. A rămas în sufletul foștilor elevi drept unul dintre directorii legendari ai Colegiului Național ”A.T....

Când visul din copilărie se transformă în destin: „M-am lăsat de job și am ales o altă cale, calea sufletului!” - FOTO

astăzi, 18:49

S-a născut în Botoșani, are 37 de ani și poate spune apăsat că și-a împlinit cel mai dulce vis al copilăriei. Dan Atuduroai este cunoscut astăzi ca Chef Ciocolatier, absolvent a...

Un business pornit la Botoşani, în Top 100 companii antreprenoriale din România!

astăzi, 17:31

În 1991, Electro-Alfa International era un business pornit la Botoşani. Trei decenii şi jumătate mai târziu, compania operează cinci fabrici, este prezentă în mai multe domenii ...