Tânărul mort în accidentul de la Vlăsinești, proaspăt tătic. A lăsat în urmă lacrimi și suspine

Bogdan, tânărul în vârstă de 23 de ani, decedat în cumplitul accident din noaptea de luni spre marți, era proaspăt tătic de fetiță.

Acesta a lăsat în urmă lacrimi și suspine pe chipurile celor dragi.

Tragedia s-a petrecut pe raza localității Vlăsinești, iar într-o curbă la stânga șoferul a pierdut controlul mașinii, moment în care a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Din nefericire, tânărul de 23 de ani a murit pe loc, în ciuda eforturilor cadrelor medicale de a-l ține în viață, iar pasagerul din dreapta față, în vârstă de 19 ani, din orașul Săveni, a fost transportat în stare gravă la spital.

 

Potrivit oamenilor legii, mașina pe care o conducea ar fi fost furată. Proprietarul le-a declarat polițiștilor că nu i-a încredințat autovehiculul tânărului.

„Cercetările sunt efectuate pentru furt calificat, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, declară Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Toți cei care l-au cunoscut pe Bogdan au transmis numai gânduri bune și îl plâng pe tânăr.

„Finul Bogdan, la doar 23 de ani un cumplit accident ți-a curmat viața. Multe vise și planuri de viitor s-au oprit în loc. Te vom păstra mereu în amintire, suflet bun și blând”, spune o femeie despre acesta.

„Grea încercare, mai ales pentru părinți! Dumnezeu să-i așeze sufletul în loc luminat! Veșnică lui pomenire! Domnul să-i aibă în grijă pe cei care l-au iubit, să-i mângâie și să-i întărească sufletește”, este mesajul transmis de o botoșăneancă.

„Am fost ca frații, am mâncat din aceiași farfurie, am împărțit copilăria...vei rămâne veșnic în amintirile noastre...un băiat vesel, care ne făceai să râdem cu lacrimi la glumele tale...dar din păcate Dumnezeu te-a vrut la el ...Dumnezeu sa te ierte”, spune o fată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...