În perioada 24-26 martie 2023, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – Legea Poliției Locale, polițiștii locali au patrulat pe raza municipiului Botoșani și au întreprins activități în domeniile:
- Asigurarea ordinii și siguranței publice;
- Fluidizarea traficului rutier și pietonal;
- Identificarea zonelor cu câini fără stăpân.
Pe lângă activitățile specifice întreprinse de polițiștii locali, aceștia au intervenit la un număr de 28 sesizări telefonice primite de la cetățeni, dar și la un număr de 18 de sesizări ale polițiștilor locali din Dispeceratul instituției.
În urma verificărilor efectuate în teren pentru stabilirea situației de fapt a celor semnalate, dar și din oficiu, polițiștii locali au legitimat 124 persoane, iar pentru încălcarea prevederilor legale au întocmit un număr de 41 procese verbale de constatare a contravențiilor, sancțiuni aplicate în funcție de gravitatea faptei, cuantumul total al amenzilor fiind de 7.805 lei.
Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-a aplicat un număr de 6 sancțiuni contravenționale potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991 - pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar faptele constatate și sancționate au fost: tulburarea liniștii publice, consumul de alcool, apelarea la mila trecătorilor, etc.
Dintre acestea exemplificăm:
În data de 24.03.2023, în jurul orelor 20:55, în urma unui apel telefonic, ofițerul de serviciu a direcționat patrula auto către Centrul de Noapte de pe Aleea Nucului nr. 8, unde o persoană cazată tulbura liniștea, manifestându-se gălăgios și adresând injurii celorlalte persoane aflate în centru. Polițiștii locali au dispus sancționarea contravențională potrivit Legii nr. 61/1991(r) și îndepărtarea din zonă.
În data de 26.03.2022, în jurul orelor 22:20, pe timpul patrulării în Zona de Agrement Cornișa, patrula auto a constatat că mai multe persoane au depășit programul în care este permis accesul (09.00-21.00). Mai mult, proprietarul unui autoturism a efectuat manevre în scop de divertisment, prin turarea motorului, accelerarea bruscă și plecarea de pe loc cu scârțâit de roți, în trombă. Polițiștii locali au procedat la legitimarea conducătorul auto, numitul T.G. în vârstă de 25 ani, care s-a arătat deranjat de intervenția agenților, adresându-le cuvinte jignitoare. Motivat de cele constatate, polițiștii locali au dispus sancționarea cu amendă în cuantum de 2.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. 3, lit. a din H.C.L. nr. 292/2017 - Regulamentul de organizare a circulaţiei rutiere în municipiul Botoşani.
De asemenea, numitul T.G. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei, potrivit prevederilor art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, în zona Centrului Istoric al municipiului, a fost aplicat un număr de 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor H.C.L. nr. 292/2017 - Regulamentul de organizare a circulaţiei rutiere în municipiul Botoşani, unor conducători auto care au intrat cu autoturismele în zona pietonală, o sancțiune contravențională cu amendă în cuantum de 400 lei pentru aruncarea deșeurilor menajere pe domeniul public, potrivit H.C.L. nr. 355/2011.
În data de 26.03.2023, polițiștii locali au intervenit pe str. 1 Decembrie 1918 nr. 58, unde mai mulți tineri (aproximativ 15) consumau semințe, aruncând cojile pe trotuar. Tinerii au fost avertizați cu privire la respectarea prevederilor H.C.L. nr. 355/2011 și dispersați.
Traficul rutier și pietonal se află în atenția polițiștilor locali, fiind prezenți în zonele predispuse aglomerării și blocajelor rutiere. Pe linie rutieră a fost aplicat un număr de 27 sancțiuni contravenționale, din care pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 – oprirea/staționarea interzisă, blocare cale de acces – 9 sancțiuni contravenționale, iar pentru nerespectarea H.C.L. nr. 292/2017 – 18 sancțiuni contravenționale - autovehicule parcate fără tichet afișat la vedere în parcările publice prevăzute cu parcometre, ocuparea locului de parcare concesionat de către alte persoane.
Totodată, la data de 25.03.2023, în intervalul orar 11:00 – 15:00, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumuri Publice, au intervenit pentru fluidizarea traficului cu ocazia desfășurării evenimentului organizat de către Protopopiatul Botoșani – „Marșul pentru viață 2023” și a Festivalului „Concurs Coral de Muzică Sacră, ediția a IV-a” care s-a desfășurat la Hotel Rapsodia, polițiștii locali au acționat în zona parcării cu plată de pe str. Ștefan Luchian în vederea respectării legislației rutiere în vigoare.
(Comunicat de Poliția Locală)