Tânăr de 21 de ani reținut. A furat o mașină și a condus fără permis, încercând apoi să scape de polițiști

Tânăr de 21 de ani reținut. A furat o mașină și a condus fără permis, încercând apoi să scape de polițiști

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Hudești, a fost reținut pentru 24 de ore, ca urmare a comiterii unor infracțiuni în regim rutier, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Delia Nenișcu.

Potrivit sursei citate, în cursul zilei de marți, acesta ar fi condus un autoturism pe Drumul Național 291D, pe raza comunei de domiciliu, și nu ar fi oprit la semnalele efectuate de polițiști, continuându-și deplasarea și ulterior abandonând mașina pe un câmp din apropiere.

„A fost prins și imobilizat de polițiști, ulterior fiind condus la sediul poliției, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că nu deține permis de conducere, iar autoturismul pe care îl conducea a fost sustras din curtea unui bărbat, din aceeași localitate”, a precizat Nenișcu.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere fără permis.

 

Spune-ne opinia ta