Tabăra de jurnalism „Ai noștri tineri”, organizată și pentru copiii și adolescenții din afara redacției Buzz

Tabăra de jurnalism „Ai noștri tineri”, organizată și pentru copiii și adolescenții din afara redacției Buzz

Tabăra de jurnalism "Ai noștri tineri" merge mai departe. După o pauză de un an din cauza pandemiei, organizatorii- Asociația Buzzmedia-  anunță o nouă ediție pentru finele lunii august (25-30 august, la Vorona).

Având ca scop de la bun început promovarea ideii de jurnalist a poetului Mihai Eminescu, precum și  a valorilor locale ale județului Botoșani, tabăra "Ai noștri tineri" și-a ales, ca locație, anul acesta Vorona pentru bogăția de material jurnalistic existentă în această zonă pe care participanții o pot explora împreună cu trainerii invitați.  Ca în fiecare an, vor fi prezenți, alături de copiii și adolescenții participanți, oameni din Televiziunea România și Radio România Actualități, acest lucru dând posibilitatea, nu o dată, difuzării unora dintre materialele realizate de participanți chiar pe aceste importate posturi de radio și televiziune.

Trainerii invitați vor fi Larisa Avram (TVR, producător), Claudia Nicolau (TVR, producător și actriță), Camelia Banța (jurnalist, Radio România actualități), Doru Ionescu (TVR, jurnalist) și Bogdan Sterpu (TVR, editor montaj). Vor fi, ca în fiecare an, sesiuni de lucru în teren, în studio, vor fi realizate filmări și înregistrări radio de emisiuni, pentru ca  participanții sa învețe cât mai mult din munca de televiziune și radio. Nu vor lipsi concursul de miss sau premiile pentru cei mai activi participanți.

„Anul acesta, ne dorim ca 5 dintre copiii și tinerii din afara cercului de jurnalism "Micii reporteri" să se bucure de oportunitatea grozavă a acestei tabere, astfel încât le oferim posibilitatea de a se înscrie, dacă au vârste cuprinse între 10 și 16 ani. 

Prima condiție este să fie preocupați zona comunicării, televiziune, radio, dezbateri, presă scrisă, social media etc. Participanții își pot descoperi pasiuni noi și chiar viitoarea profesie!”, au transmis reprezentanții Asociației Buzzmedia.

Detalii despre tabără pe https://www.facebook.com/tabaradejurnalismAinostritineri

Detalii despre înscriere se primesc la telefon 0722.246.257 sau pe email contact@telebuzz.ro.

Organizatorii își rezervă dreptul ca în cazul în care vor exista noi restricții ce vor împiedică desfășurarea acestei ediții să anuleze organizarea taberei.

 

Spune-ne opinia ta