Suspectul principal în cazul tânărului înjunghiat lângă Casa Tineretului, azi-noapte, a fost identificat și arestat

Polițiștii botoșăneni au identificat persoana care a înjunghiat, în noaptea de miercuri spre joi, un tânăr în vârstă de 30 de ani, din comuna Corni. Evenimentul s-a produs în plină stradă, chiar lângă Casa Tineretului, în timpul unui scandal izbucnit între două grupuri de tineri, în spatele clubului Crema Rooms, la marginea parcării din fața piezeriei Enjoy. Suspectul principal pentru comiterea faptei este un bărbat în vârstă de 33 de ani, din municipiul Botoșani.

 

Acesta a fost reținut de către polițiști, după ce, joi după-amiază, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a dispus reținerea pentru 24 de ore a acestuia.

„În urma probatoriului administrat și a cercetărilor efectuate împreună cu polițiștii din cadrul Ipj Botoșani, au rezultat următoarele: în noaptea de 25/26 12.2019, acesta, în timp ce se află cu mai mulți tineri pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, pe fondul unui conflict spontan izbucnit între aceștia, a lovit victima cu un obiect tăietor-înțepător în zona gâtului, provocându-i răni”

, a declarat Maria Carp, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Botoșani.

Amintim că un echipaj de poliție aflat în serviciul de patrulare, care se află în zona respectivă, a acordat victimei primul ajutor până la sosirea echipajului medical.

Bărbatul de 33 de ani a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând că la expirarea acestei măsuri să fie propusă arestarea preventivă acestuia. În cauza a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propusă o soluție procedurală.

Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de codul de procedura penală precum și de prezumția de nevinovăție.

Parcursul evenimentului, aici.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un cioban din Galați a fost prins în Vama Rădăuți-Prut cu un pistol, l-a cumpărat să se apere!

astăzi, 13:42

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut  au descoperit la controlul de frontieră un pistol din categoria armelor neletale, pentru care, un cetăț...

Percheziții la o instituție și o școală din Botoșani, furt de carburant și lucrări publice supraevaluate! (Video)

astăzi, 13:28

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 2 noie...

Botoșaniul are campioni! LPS Botoșani, dublă câștigătoare a Cupei României la lupte greco-romane U15! (Foto)

astăzi, 13:08

Liceul cu Program Sportiv Botoșani confirmă încă o dată valoarea și tradiția școlii botoșănene de lupte greco-romane printr-o performanță de excepție obținută la Cupa Românie...