Mi-aș fi dorit ca la acest referendum să câștige ideea promovată de biserică. Eșecul este, fără nicio îndoială, al Bisericii Ortodoxe Române. Nu a inițiat ea referendumul, nu l-a susținut în Parlament, dar s-a implicat total și în campania de strângere de semnături, și în campania pentru vot. A dat comunicate la nivelul Patriarhiei, au fost ținute predici de mitropoliți și de preoți, au făcut emisiuni la radio și televiziune, astfel încât n-a existat niciun echivoc pentru nimeni din țara asta. Biserica și credincioșii s-au simțit datori să se implice, pentru că tema pusă în dezbatere nu era una propriu zis politică, nu implica partide și politicieni, chiar dacă, din felul cum e formulată legea, pentru ca un referendum să aibă loc este nevoie și de susținerea partidelor din parlament. Tema ținea de moralitatea publică. Pentru că suntem creștini, nu ne este indiferent cum se definește căsătoria, nici politicile publice în domeniul ei, nici avansul ideologiilor care doresc să o modifice.
Cu toate eforturile pe care le-a făcut, nu a putut influența alegerea oamenilor, care fie au asociat tema cu una politică, și au vrut să dea o palmă partidelor politice, sau măcar puterii. Fie au fost indiferenți, căci li s-a părut că nu este un subiect care să îi intereseze, boicotul a fost nu la activiștii pro-lgbtq, ci la majoritatea conaționalilor noștri, care n-au socotit suficient de relevantă tema ca să-i acorde un sfert de oră, drumul până la secția de votare unde erau arondați. Asta înseamnă că nu a reușit să îi convingă nici pe cei care îl urăsc pe Dragnea mai mult decât Îl iubesc pe Hristos, nici pe cei care au considerat de la bun început că nu este o temă importantă pentru ei.
În campania pentru referendum s-au implicat și partidele politice, și toate cultele religioase din România. De ce atunci este un eșec al BOR? Este deopotrivă un eșec al partidelor, ca și al celorlalte culte. Dar partidele au și alte mize, pentru ele referendumul nu însemna foarte mult. Nu se aleg oameni în Parlament sau în fruntea țării, așa că nu s-au implicat ca într-o campanie electorală obișnuită, nu și-au cheltuit banii ca să-și mobilizeze electoratul, păstrându-și resursele pentru campaniile electorale propriuzise. Sigur, în momentul în care și președintele PSD ului, și al PNL-ului și PMP-ului votează și îndeamnă la vot, iar lumea stă acasă, este un eșec și pentru ei. Dar nu îi doare prea mult. Într-un fel își doreau acest eșec, căci dacă o inițiativă pornită de la firul ierbii ar fi avut succes, atunci oamenii ar fi prins curaj și ar mai fi organizat și altele. Așa însă, ideea de inițiativă a românilor, care să hotărască ceva, în afara agendei partidelor politice, va fi mult timp anihilată. Cine se va mai încumeta să mai susțină o temă de interes public, pe care să o impună atenției, și să o mai treacă printr-un referendum? Demobilizarea cetățenilor este cel mai bun prilej pentru grupuri de interese să își impună o agendă proprie, chiar în răspăr cu voința populară, căci oricum oamenii sunt inerți când vine vorba de implicarea civică. Din asta se vede că cel mai mult a avut de pierdut poporul. Au mai participat și celelalte culte, dar care oricum fiind minoritare, nu li se poate imputa nimic, ele poate și-au mobilizat credincioșii proprii, dar mai mult nu aveau cum să facă.
Rezultatele referendumului vor avea consecințe negative asupra Bisericii. Să le luăm pe rând. Întâi de toate, se vede că influența bisericii este mult mai mică decât se credea. Dacă într-o temă specifică a ei, nu a putut mobiliza credincioșii, cum ar putea-o face în privințe care nu țin de ea, cum ar fi cele politice? Până acum Biserica impunea respect și celor care o urau, pentru că românii se declarau, în marea lor majoritate, credincioși ortodocși. Eram chiar primul popor european ca număr de credincioși declarați și ultimul ca număr de atei. Iar asta dădea importanță oricărui mesaj public pe care îl făcea biserica. Puteai să nu ții cont de un mesaj dacă știai că este ascultat și urmat de 87% dintre români? Acum însă, când se vede că nu poate mobiliza oamenii să susțină o cauză a ei, definirea căsătoriei, mai poate emite pretenția că vorbește în numele poporului român? Nesocotirea discursului specific al bisericii în lume, va atinge cote nebănuite până acum.
Acestea însă sunt doar efecte asupra imaginii. Propaganda progresistă își va aroga succesul, și va trece la un nou nivel. Știe că n-are susținere populară, dar acum a aflat că n-are nici cine știe ce opoziție planurilor sale. Dacă până acum socotea că are de-a face cu o populație conservatoare și reticentă, acum e convinsă că orice inginerii sociale vor fi primite cu brațele deschise, de unii, cu indiferență de majoritate, că „fanaticii religioși” sunt o minoritate care nu le poate împiedica în vreun fel planurile. Se va cere din nou eliminarea finanțării cultelor. Mă gândesc că, dacă acest referendum ar fi avut loc cu vreo doi trei ani în urmă, și rezultatul era cel de acum, guvernul nu ar mai fi finanțat construirea Catedralei naționale.
Prevăd că finanțarea bisericii va fi mult mai dificilă, iar fondurile se vor reduce, din două motive. Opoziția va fi mult mai puternică. Progresiștii care și acum se opuneau finanțării bisericii, vor pretinde că nu ai pentru cine să le construiești, dacă oricum biserica nu are vreo importanță în societate. Iar cei de la putere, oricare va mai fi aceea, care numai de credință adevărată nu pot fi bănuiți, cei care au pixul cu care semnează finanțările de la buget, nu vor mai fi la fel de interesați, din moment ce vor descoperi că aceste finanțări nu îi ajută mai deloc în campaniile electorale.
Se va trece însă și la alte efecte. Dosarele care erau închise, despre predarea religiei în școli, prezența icoanelor în spațiile publice, vor fi din nou deschise, iar cei care vor cere scoaterea lor vor primi un impuls mult mai puternic.
Biserica Ortodoxă vorbea în numele Poporului pentru că toți se declarau creștini, iar bisericile erau pline măcar de Paști și de Crăciun. Asta înseamnă că românii, chiar dacă nu veneau regulat la biserică, tot păstrau credința în sufletele lor, și respectau ceea ce le spunea preotul. De data asta nu a mai fost așa. Alături de ei și de activiștii lgbt, au boicotat votul mulți creștini ortodocși declarați, cărora nu le-a păsat de apelul bisericii, mai rău nici nu au auzit de el, căci nu urmăresc mijloacele de informare pe care le are Biserica. Biserica a atenționat repetat de pericolele noilor ideologii neo-marxiste, în schimb oamenii au fost indiferenți la acest mesaj sau l-au asimilat cu îndemnul la ură despre care vorbeau activiștii lgbtq. Nu li s-a părut că este vreun pericol acum, nu le-a păsat de discursul repetat, de apelul direct făcut de ierarhi și de preoți.
Există însă și consecințe pozitive. În primul rând, este pentru prima oară poate când vedem cum stăm, care este nivelul credinței, cât de implicați sunt românii în viața bisericii, cât țin cont de mesajele pe care biserica le transmite. Este un prilej de reflecție și de smerenie. Biserica trebuie să asume că se află în situația în care doar o minoritate din cetățenii țării îi acordă o mare importanță în viața lor, și răspund chemării pe care ea o face.
Mulți români se declară credincioși, dar dintre ei doar o parte destul de mică țin cont de opțiunile bisericii. Românii practică, alături de alte neamuri, o credință individualistă, desprinsă de viața bisericii, în care acționează cum îi taie capul și au conștiința că au făcut bine, chiar dacă se opun îndemnurilor pe care le fac preoții și ierrarhii.
În acest context nou, și probabil destul de neașteptat pentru mulți, Biserica trebuie să reia funcția ei catehetică, pe care să o facă mult mai bine decât în trecut. Trebuie să se plieze la toate nivelurile și să aibă mesaje adecvate atât pentru oamenii simpli cât și pentru intelectuali. Până acum, mergând pe ideea că românii sunt credincioși, că doar o minoritate progresistă se manifestă împotriva bisericii, ceea ce ținea de transmiterea mesajului viu în comunitate a fost făcut destul de formal. De acum, ceea ce părea o mișcare prezentă mai ales pe rețelele de socializare și între o parte din tineri, devine un fenomen de masă. Reluarea învățăturii și a transmiterii ei, este necesară și urgentă. Iar Biserica are cu ce să se lupte. Dimensiunile secularizării sunt mai ample decât se credea până acum. Românii sunt desprinși de cele ale bisericii, chiar dacă mai respectă formal niște obiceiuri, cum sunt botezul, cununia sau slujba de înmormântare făcută la biserică. Dar ele sunt păstrate fără să se înțeleagă funcția lor. Iar lipsa de cvorum de la referendumul pentru definirea căsătoriei, este un indicator foarte precis al faptului că românii nu mai înțeleg funcția sacră a cununiei.
Oamenii credincioși vor continua să participe în arena publică la disputele de idei de pe poziții conservatoare, în fața progresiștilor, dar de acum de pe poziția unei minorități care încearcă să se exprime, nu a unei majorități care tinde să-și păstreze influența.
Biserica va fi mai puțin asaltată de politicieni în căutare de capital politic. Odată ce înțeleg că nu vor obține așa ceva din frecventarea bisericii, nu îi vor mai trece pragul.
Asta va lăsa biserica mult mai liberă, iar fără ingerințele politicului își va desfășura misiunea mult mai bine. Toate cazurile de interacțiune între politicieni și ierarhii bisericii erau văzute ca întâlniri dubioase, în care unii vroiau să își facă imagine iar alții să primească finanțare. Relația nu era curată, chiar dacă erau numai suspiciuni, fără să aibă nimic real în spate, este mai bine să dispară definitiv. Va fi mai puțin asaltată de politicieni, mai mult lăsată în pace, iar din asta vom avea toți de câștigat. Chiar și atacurile împotriva ei vor fi mai puține, căci majoritatea plecau de la presupunerea unei relații ascunse și imorale între puterea politică și biserica. Dacă va deveni inofensivă pentru politicieni, și atacurile la care este supusă vor fi mult mai puține. În timp scurt se vor reduce ca frecvență a redării povestirile despre mașinile scumpe ale preoților, vilele pe care le au și modul cum Biserica sustrage fonduri imense de la buget, ca să construiască biserici în loc să vindece copiii bolnavi de cancer.
După ce constată secularizarea aproape de plină a societății românești, biserica se repliază pe funcția ei spirituală. Progresismul va lua proporții mari de acum, dar și mișcarea Bisericii va lua o nouă înfățișare, se va adapta mai bine realității, va răspunde mai aplicat. Suntem mai puțini creștini decât ne așteptam, dar asta nu este neapărat îngrijorător, era cumva de așteptat, era în trendul vremii, să nu ne lăsăm contaminați (oricum suntem, dar să ne păstrăm totuși luciditatea) și să păstrăm duhul care ni s-a dat. Așa că „Nu te teme, turmă mică.” (Luca 12, 32)