Şoferii români ar putea rămâne fără maşini. Un nou proiect pentru modificarea Codului Rutier

Şoferii români ar putea rămâne fără maşini dacă sunt prinşi că circulă cu maşini ale căror taloane sunt reţinute. Asta prevede cel mai nou proiect depus în parlament.

Proiectul pentru modificarea Codului Rutier a fost depus în Parlament şi urmează să treacă prin ambele camere, iar apoi să fie promulgat de preşedintele Iohannis şi publicat în Monitorul Oficial. Abia în acel moment, legea va produce efecte.

Deputatul Cristian Ichim, iniţiatorul proiectului, a explicat în direct la Antena 3 CNN motivul pentru care România are nevoie de o astfel de lege.

 

„Există un număr foarte mare de conducători auto care nu sunt conştienţi de faptul că au în mână o armă, în condiţiile în care depăşesc viteza legală admisă, iar când discutăm o viteză de peste 100 de km/h, putem vorbi despre o armă. Iniţiativa este depusă la Senat, îşi va urma parcursul legislativ şi când va ajunge la Camera Deputaţilor şi va avea votul final, eu sper că în discuţii cu colegii parlamentari vom găsi formula cea mai adecvată pentru modificarea finală. Am avut discuţii cu colegii parlamentari şi vă spun ceea ce am susţinut de la începutul mandatului: viaţa are prioritate şi nu trebuie să ţină cont de un partid sau altul", a declarat Cristian Ichim, potrivit Antena 3 CNN.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...