Slujbă arhierească, cu participarea Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, la o parohie din județul Botoșani

Credincioșii botoșăneni din satul Ionășeni și din zona comunei Trușești s-au rugat vinei dimineață la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate, participând la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

După oficierea slujbei arhierești, Părintele Episcop a binecuvântat troița din curtea bisericii parohiale, ridicată în cinstea eroilor și a celor care s-au pătimit pentru libertatea și demnitatea poporului român, informează ziarullumina.ro.

Dimpreună cu PS Nichifor Botoșăneanul au mai slujit părintele Petru Fercal, protopop de Botoșani, părintele protos. Serafim Nastasiu, starețul Mănăstirii ieșene Golia, părintele protos. Cleopa Străchinaru, starețul Mănăstirii Cozancea, părintele paroh Claudiu-George Crupă și clerici din zona Botoșaniului. În cadrul slujbei, cei prezenți s-au rugat și pentru sufletul Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, cel care a păstorit Biserica Ortodoxă Română timp de aproape 20 de ani. Astăzi se împlinesc 14 ani de la trecerea Patriarhului Teoctist la cele veșnice, iar în această după amiază, la Tocileni, va avea loc o slujbă de pomenire pentru cel care a fost întâistătătorul Bisericii noastre.

În predica rostită după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a arătat că Împărăția lui Dumnezeu se aseamănă cu o comoară, iar fiecare creștin este dator să se pregătească pentru a dobândi comoara: „Pericopa de astăzi ne vorbește despre Împărăția cerurilor. Într-o lume în care, în jurul nostru, din ce în ce mai mult ni se aduce în față cu seducție, cu strălucire, toate cele de preț ale lumii acesteia: desfătări, bogății, cinstea lumii, observăm că în Biserică ni se vorbește despre Împărăția cerurilor. Și nu este vreo învățătură pe care am primit-o de la vreun filosof, nu este vreo închipuire a unui oarecare om, văzând neputința lumii și slăbiciunea acestor bogății de a împlini dorurile cele mai adânci ale omului, ci acestea sunt vorbele Fiului lui Dumnezeu, Cel ce s-a întrupat să ne vestească nu vreo nouă învățătură omenească, ci Cuvântul lui Dumnezeu. Împărăția cerurilor există și ea este comparată cu bucuria, cu entuziasmul cuiva care a descoperit o comoară, care îl face să uite de toată siguranța și agonisita lui de până atunci. În Evanghelie ni se arată că el a vândut tot ce avea. Asta înseamnă casă, înseamnă țarină, toate ale lui, pentru că a văzut un mărgăritar, pentru că a văzut o comoară care, pentru el, însemna mai mult decât ceea ce cunoscuse până atunci. Omul care îl cunoaște pe Dumnezeu începe să nu își mai pună nădejdea în gospodăria lui, în puterea sa, în agonisita sa, ci începe să înțeleagă că Dumnezeu lucrează altfel în istorie, iar Împărăția cerurilor înseamnă o pregătire”.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele paroh a primit rangul onorific de iconom, iar preoteasa Ecaterina Crupă a primit din partea Părintelui Mitropolit Teofan o distincție de vrednicie.

În continuare, ierarhul dimpreună cu soborul slujitor a binecuvântat casa parohială și crucea de piatră-monument din curtea sfântului locaș, ridicată în cinstea eroilor țării noastre, a celor care au suferit pentru apărarea credinței ortodoxe și a celor care au pătimit pentru libertatea și demnitatea poporului român.

 

Spune-ne opinia ta