Sindicaliștii din sănătate, în Botoșani, semnal de alarmă în fața prefectului. Dorin Birta: „Nu a cerut nimeni, tot de sus a venit” (Foto, Video)

Joi la amiază a avut loc o ședință a Comisiei de Dialog Social (CDS), convocată de Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani. Trimisul Guvernului în teritoriu a precizat că a decis convocarea acestei ședințe pentru ca sindicaliștii să își poată prezenta nemulțumirile cu privire la măsurile de austeritate și să fie transmise ulterior Guvernului.

„Afecțiunile erau atât de grave încât nu îi mai permiteau manevrarea acelor greutăți”

 

Daniel Bulboacă, președintele Sindicatului „Solidaritatea Sanitară” din Botoșani, a prezentat nemulțumirile salariaților din sistemul de sănătate publică cu privire la măsurile luate de Guvern și la cele ce urmează a fi adoptate.

Președintele Sindicatului „Solidaritatea Sanitară” susține că măsurile sunt iraționale.

Vrem să tragem un semnal de alarmă adresat guvernanților României față de măsurile iraționale de reformă. De ce spun iraționale? Am pregătit niște cifre exacte, cel puțin în ceea ce privește partea de sănătate. Se intenționează reducerea cheltuielilor în sectorul de sănătate cu spitalele publice (...) Creșterea bugetului CNASS nu este generată de creșterile salariale din sistemul public de sănătate (...)”, a declarat Daniel Bulboacă, președintele Sindicatului „Solidaritatea Sanitară” din Botoșani.

Daniel Bulboacă a prezentat o situație a bugetului CNASS din 2023 și până în prezent, susținând că, de fapt, nu cheltuielile cu salariile reprezintă o problemă de natură economico-financiară, ci capitolul cheltuieli.


(Foto: Daniel Bulboacă, președintele Sindicatului „Solidaritatea Sanitară”)

Conform declarațiilor premierului, următoarele măsuri de reformă au țintă tot spitalele publice, deși v-am demonstrat că nu banii către spitalele publice au generat problema de la CNASS. Noi considerăm că sursa problemelor nu o reprezintă cheltuielile cu salariile, acolo unde se face reforma, ci capitolul alte cheltuieli. Fix zona în care, prin următoarele măsuri, se vor investi mai mulți bani. În capitolul respectiv intră inclusiv sumele care sunt alocate sectorului privat în detrimentul salariaților din sistemul public de sănătate (...) Ea generează indirect profit către zona privată”, a precizat Daniel Bulboacă.

Reprezentantul sindicaliștilor din sănătate arată că unui angajat de la Spitalul Județean „Mavromati” i s-a modificat locul de muncă, deoarece afecțiunile medicale pe care le-a căpătat de-a lungul anilor îl împiedică să își mai poată exercita atribuțiile inițiale.

Haideți să vedem care sunt locurile de muncă în care salariații sunt afectați. Vorbim de sterilizare, din cei nouă salariați pe care îi avem în punctul central al Spitalului Mavromati jumătate din ei au probleme ale coloanei vertebrale. Avem raportul medicului de medicina muncii, iar unui salariat i-a fost chiar modificat locul de muncă, doarece afecțiunile erau atât de grave încât nu îi mai permiteau manevrarea acelor greutăți. La spălătorie este aceeași situație”, a completat Bulboacă.

El mai arată că sporurile nu sunt acordate în funcție și pentru performanță, ci pentru a oferi o despăgubire acelui salariat care lucrează în condiții care îi pot afecta calitatea vieții, fiind vorba de acel spor pentru condiții vătămătoare.

Sunt zone în care sporurile nu erau acordate așa cum spun reprezentanții statului și după cum anunță că intenționează să acorde sporurile în funcție de performanță. Sporurile nu se acordă pentru performanță. O salarizare suplimentară în funcție de performanță o înțelegem și o considerăm necesară. Sporurile se acordă pentru despăgubirea adusă unui salariat pentru prejudiciul suferit datorită muncii desfășurate (...)”, adaugă Daniel Bulboacă.

Președintele Sindicatului „Solidaritatea Sanitară” a vorbit și despre reducerea posturilor din administrație.

Cel puțin în administrația publică locală ar trebui reduse undeva la 40% din posturile actuale, enorm de mult. Trebuie să luăm în calcul faptul că, în urma reducerilor, vom avea două categorii de persoane: o parte nemulțumită pentru că li s-a desființat postul și au fost concediați, iar cealaltă parte care va trebui să muncească pentru doi, trei oameni ca să poată face față volumului de muncă. Aceste măsuri nu pot duce decât la un blocaj al instituțiilor și al aparatului administrației publice locale garantat”, a conchis Daniel Bulboacă.

Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, a menționat că acesta a fost motivul pentru care a convocat Comisia de Dialog Social, pentru ca nemulțumirile oamenilor să ajungă pe masa Guvernului. De asemenea, trimisul Guvernului în teritoriu a menționat că la următoarea ședință a CDS îi vor convoca și pe parlamentarii botoșăneni.

De aceea am solicitat această ședință CDS pentru ca toate aceste puncte de vedere pe care le-ați exprimat și modificări care ar trebui să fie să ajungă la sediul Guvernului”, a declarat Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani.

„Unele persoane, să presupunem, că iau ilegal acest spor”

Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, a declarat că îl susține pe Daniel Bulboacă și că, într-adevăr, „sunt zone în instituțiile publice care, poate, nu își merită sporul de 15% pentru condiții vătămătoare.” Cu toate acestea, există angajați din sistemul public de sănătate și nu doar, care merită aceste sporuri.

Dorin Birta a dat exemplu Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DRDP), care este în subordinea sa în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani.

Vă dau un exemplu de la Direcția de Drumuri Județene. În 2016 când am venit am încercat să văd grila de salarizare, să văd ce salarii au. Spre surprinderea, mea salariile erau foarte mici în comparație cu munca pe care o prestează. În decursul anilor, după patru ani, s-a putut acorda acest spor și este singura mărire salarială de la Direcția de Drumuri Județene. Și ei stau în ger, în frig, în ploaie și în căldură la temperaturi ridicate. Unele persoane, să presupunem, că iau ilegal acest spor, dar trebuia făcută o analiză foarte clară. Indiferent că sunt sau nu afectați ei primesc aceeași sumă”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Vicepreședintele CJ susține că aceste măsuri ar fi fost bine să fie luate de la 1 ianuarie, nu de îndată, pentru ca oamenii să își poată face un plan, să se pregătească.

De asta spun că trebuia ca aceste măsuri trebuiau luate măcar cu 1 ianuarie, ca să se dea un orizont oamenilor și reducerea posturilor la fel, pentru că o să creăm o prolbemă socială”, susține Dorin Birta.

Dorin Birta mai arată că aceste măsuri vor duce la crearea unor probleme sociale și la scăderea puterii de cumpărare, susținând că el nu va vota niciodată așa ceva.

Prin reducerile care se fac, tăierile de sporuri, considerate unele ilegale, vor duce la scăderea puterii de cumpărare, dar vom avea și un caz social. Eu nu voi vota niciodată așa ceva. Sunt de acord ca atunci când persoana respectivă iese la pensie ca postul să se desființeze. Nimeni nu a forțat când s-a format această structură. Nu a cerut nimeni, tot de sus a venit. Oamenii sunt stresați în toate instituțiile”, a mai spus Dorin Birta.




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Focar de rabie confirmat într-o localitate din Botoșani. Șef DSVSA: „Proprietara a deschis ușa și vulpea era în casă” (Video)

astăzi, 10:42

Cazul de rabie la vulpe în comuna Curtești, anunțat zilele trecute, a fost confirmat de autoritățile sanitar veterinare din Botoșani. Primul focar de rabie a fost confirmat în comu...

Peste 100 de șoferi din Botoșani s-au ales cu permisul anulat sau retras din motive medicale! (Video)

Thursday, 24 July 2025

În primele șase luni ale anului 2025 au fost reținute 1.804 permise de conducere, cu 78 mai multe față de aceeași perioadă a anului 2024. Dintre acestea, 1621 au fost reținute pentru susp...

13 persoane decedate pe șoselele din Botoșani, polițiștii au stabilit zilele cu ghinion pentru șoferi! (Video)

Thursday, 24 July 2025

Polițiștii din Botoșani au analizat dinamica accidentelor de circulație grave produse pe străzile din județ, în primele șase luni ale anului 2025. Organele de lege au constatat faptul că...