Sesiuni de înțelegere emoțională pentru elevii de gimnaziu cu unul sau ambii părinți plecați în străinătate

160.000 de copii au unul sau ambii părinți plecați în străinătate, conform raportului publicat de Administrația Prezidențială, însă în realitate cifrele sunt mult mai mari. Ionela, o copilă de doar 12 ani, înțelege mai bine ca alți adolescenți de vârsta ei ce înseamnă o copilărie fără tată.

Copila înțelege mult prea multe de la vârsta de 5 ani, când tatăl ei a decis să plece în Belgia. Atunci a fost momentul când părinții Ionelei au realizat că nu mai reușesc să împartă banii ori între mâncare și rechizite, ori între utilități și haine, ca să își crească cele două fete.

„Tata se sacrifică în străinătate ca noi să avem un viitor mai bun”, spune Ionela.

Când un copil de 12 ani spune asta, este clar că trebuie să se intervină cu sesiuni de gestionare a emoțiilor prin campania „Copilărie fără Granițe”.

„În primii ani plângeam când iar pleca tata la muncă în Belgia, după doar câteva zile de concediu. Și acum sunt tristă, dar înțeleg un pic mai bine. Pleacă ca să aducă bani în casă. Tata se sacrifică în străinătate ca noi să avem un viitor mai bun”, mai spune copila.

Aceasta este una dintre cele 160.000 de povești ale copiilor cu părinții plecați în străinătate în care izolarea socială, anxietatea, lipsa încrederii în sine, sentimentul de abandon sunt puncte comune.

Chiar dacă rămân în grija rudelor, cei mai mulți copii cu părinții plecați dezvoltă dificultăți emoționale, sociale și educaționale, pentru că ei resimt decizia părinților de a pleca ca pe un abandon.

„Din păcate studiile recente arată că copiii cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate au un risc crescut de a dezvolta depresie, anxietate, tulburări de personalitate sau  alte probleme emoționale și de sănătate mintală. Pot deveni prizonieri ai dependențelor de consum de droguri și alcool sau pot dezvolta comportamente deviante. Părinții transferă asupra copiilor responsabilitatea deciziei lor de a pleca prin motivația că pleacă să le ofere lor o viață mai bună. Iar copiii ajung să dezvolte sentimente puternice de vinovăție”, declară Corina Danu, psiholog clinician și membru al Asociației InspirAction.

Asumarea responsabilităților casnice, maturizarea forțată, scăderea stimei de sine, dorul de părinți, sentimentul de abandon și teama de a fi singur în viitor le cresc șansele copiilor cu părinții plecați:

●             să se izoleze social și să aibă dificultăți în a se integra la școală,

●             să aibă dificultăți de relaționare cu adulții care au grijă de ei

●             sau să dezvolte tulburări emoționale, comportamente deviante care pot duce chiar la abandonul școlar.

Prin campania „Copilărie fără granițe”, Asociația InspirAction organizează sesiuni de înțelegere emoțională pentru 100 de elevi de gimnaziu cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, din 4 școli din județele Suceava, Iași, Botoșani și Bacău.

Prin sesiunile de gestionare a emoțiilor elevii vor învăța să practice reziliența și reglarea emoțiilor, astfel încât, la final de proiect copiii să reușească să:

●             să aibă încredere în ei,

●             să realizeze că nu sunt singuri,

●             să învețe să ceară ajutorul,

●             să le crească motivația față de școală.

„Beneficiile programului prin care îi ajutăm pe copii să-și înțeleagă mai bine emoțiile sunt imense. Acest gen de proiecte ar trebui să fie obligatoriu pentru toți copii, cu atât mai mult, pentru cei care cresc fără părinți alături de ei”, declară Simona Paraschiv, președintele Asociației InspirAction.

Sesiunile de gestionare a emoțiilor și de creștere a stimei de sine au ajutat 20% dintre copiii care au participat la activități să își crească încrederea în sine, să înțeleagă corect emoțiile și să își clarifice viitorul.

„Noi ajutăm copiii să se simtă mai bine în viețile lor, îi ajutăm să se descopere pe ei înșiși, dar și pe cei din jurul lor, pe colegii lor (cu care de multe ori au diferite disensiuni) și să-și schimbe modul de raportare la ei. Invariabil, la final de program, participanții în proiectele noastre ies schimbați, cu mai multă încredere în ei”, a completat Simona Paraschiv, președinte Asociația InspirAction.

Sprijină copiii cu părinții plecați în străinătate și donează o sesiune de gestionare a emoțiilor aici: https://bit.ly/CopilarieFaraGraniteP

Despre Asociația InspirAction

Asociația InspirAction susține copiii și adolescenții din România să fie sănătoși mental, emoțional și fizic. Îi ajutăm să aibă încredere în ei înșiși, pentru ca mai apoi să aibă încredere în cei din jurul lor și astfel să contribuie împreună la o societate în care oamenii se susțin reciproc.

Până în prezent au fost dezvoltate peste 20 de proiecte care au ajuns la 9500 de elevi din 41 de județe în urma cărora stima de sine a participanților a crescut cu 20%.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Candidații USR Botoșani îndeamnă cetățenii la vot! Magda Oleniuc: „Este o datorie pe care o avem” (Video)

astăzi, 15:03

Uniunea Salvați România (USR) – Filiala Botoșani face un apel către botoșăneni ca duminică să iasă în număr cât mai mare la urne și să apere democrația câști...

„Aceasta-i povestea”: Elevii unui liceu din Botoșani au „trăit” anul 1918! (Foto, Video)

astăzi, 14:09

Elevii Colegiului Economic „Octav Onicescu” din Botoșani au derulat cu ocazia zilei de 1 decembrie o activitate intitulată „Aceasta-i povestea”. Copiii, îndrumați d...

A început renumărarea voturilor la Botoșani. „Avem, avem. Uitați câți saci sunt” (Galerie Foto)

astăzi, 13:33

Procesul a început vineri dimineață și la Botoșani, în urma deciziei Curții Constituționale din cursul zilei de joi. Potrivit unui membru al Biroului Electoral Județean (BEJ), ac...