„Săptămâna prevenirii criminalității” a debutat cu activități de prevenire a discriminării

S-a lansat la nivel național „Săptămâna prevenirii criminalității”, o manifestare deja devenită tradiție, care a debutat, la Botoșani, cu activități de prevenire a discriminării.

Tematica zilei de luni, 23 mai, este prevenirea discriminării, un bun prilej de discuții despre consecințele pe care acest comportament le are. Din păcate, foarte des judecăm, etichetăm, după tot felul de criterii, iar copiii, văzând astfel de comportamente, preiau acest model la rândul lor comportându-se astfel cu alți copii.

 

„Aspectul fizic, faptul că poartă ochelari de vedere sau aparat dentar, vestimentația, ori faptul că unii părinți sunt divorțați, vacanțele scumpe, culoarea pielii și lista poate mult continua, sunt unele dintre lucrurile cele mai des întâlnite printre discriminările dintre copii. Cu toții avem drepturi egale, iar discriminarea generează suferință, deseori transpusă în agresivitate”, precizează Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost în mijlocul elevilor clasei a XI-a A din cadrul Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, pentru a marca acest eveniment. Discuțiile s-au centrat pe prezentarea noțiunilor generale privind discriminarea, tipuri de stereotipuri întâlnite în viața cotidiană, precum și modul de raportare la aceste aspecte.

Recomandările polițiștilor au îndemnat la toleranță, responsabilitate, cunoașterea drepturilor și obligațiilor în astfel de situații.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...