O propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost înregistrată de puțină vreme la Senat pentru dezbatere.
Măsurile ce-i vizează pe cei ce au lucrat în condiții deosebite de muncă se regăsesc în Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, document ce a fost înregistrat de puțină vreme la Senat pentru dezbatere. Pentru a se putea aplica, proiectul de act normativ are nevoie de votul favorabil al Parlamentului și de publicarea în Monitorul Oficial.
După cum este prevăzut în inițiativa legislativă, o parte dintre angajații din România ar putea ieși mai devreme la pensie. Este vorba, mai exact, despre ieșirea la pensie a persoanelor care au lucrat în condiții deosebite de muncă.
Concret, în propunerea legislativă este stipulat faptul că cei ce au lucrat în condiții grele vor primi cu o lună în plus la vechimea în muncă pentru fiecare an lucrat în aceste condiții. Așadar, cei ce au lucrat în condiții deosebite de muncă ar putea beneficia, dacă măsurile cuprinse de acest document vor ajunge să se aplice, de o vechime în muncă suplimentară de patru luni pentru fiecare an de lucru, față de trei luni, cât primesc aceste persoane acum pentru un an lucrat în condiții grele.
Suplimentar, în inițiativa legislativă este prevăzută și schimbarea modului în care se calculează reducerea vârstei standard de pensionare. Astfel, dacă în prezent reducerea vârstei standard de pensionare se face începând cu un stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite de peste șase ani, în viitor, reducerea vârstei de pensionare s-ar putea face din primul an de cotizare în astfel de condiții de muncă.
Așadar, între reducerea vârstei de pensionare aplicată în prezent celor care au lucrat în condiții grele și reducerea propusă prin acest proiect de act normativ sunt diferențe mari. Spre exemplu, în momentul de față, dacă o persoană a muncit șase ani în condiții grele, va beneficia de o reducere a vârstei de pensionare cu un an, în timp ce, potrivit propunerii legislative, aceeași persoană va scădea doi ani din vârsta standard de pensionare.
Atenție! Această propunere legislativă NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie adoptată de ambele Camere ale Parlamentului, promulgată prin decret prezidențial și publicată în Monitorul Oficial.