Record pentru România. A fost identificat un cuib cu șapte pui de barză albă!

Cel mai Nordic cuib de barză numărat în 2019 în România de Societatea Ornitologică se află în județul Botoșani, în comuna Cotușca.

Record absolut în România, într-un cuib fiind înregistrați șapte pui de barză albă, potrivit datelor Societății Ornitologică Română (SOR).

Cuibul se află în satul Horodnic de Sus din județul Suceava, iar numărul record de pui a fost înregistrat de biologul Lucian Fasolă Mătăsaru.

Până acum, în baza de date a SOR au mai existat cuiburi cu șase pui, dar acesta este primul cuib în care părinții reușesc să crească șapte. Astfel de cazuri sunt extrem extrem de rare și unul dintre ele a mai fost înregistrat anul trecut în Bulgaria. Acesta este primul caz cu șapte pui și va trebui să facem un nou update de aplicație, noi nu avem nici măcar posibilitatea de a introduce șapte pui, nu ne așteptam să se întâmple acest lucru”, a declarat Ovidiu Bufnilă de la SOR.

 

Societatea Ornitologică Română a anunțat că numărătoarea berzelor albe din România s-a încheiat cu un total de 3.206 cuiburi introduse cu ajutorul aplicației „Uite, Barza!”, cu un total de 6.580 de păsări.

În 2019, are loc o nouă schimbare în clasamentul județelor și localităților unde au fost numărate cele mai multe cuiburi de barză.  Suceava – 230 cuiburi, Harghita – 211 cuiburi, Călărași – 162 cuiburi, Constanța – 160 cuiburi, Tulcea – 139 cuiburi, Botoșani – 92 cuiburi, Timiș – 71 cuiburi, Ialomița – 70 cuiburi.

Societatea Ornitologică Română  a înregistrat și câteva cazuri de cuiburi extreme.

De exemplul, cel mai Nordic cuib de barză numărat în 2019 se află în județul Botoșani, în comuna Cotușca.

Cel mai sudic cuib de barză numărat în 2019 este în județul Teleorman, comuna Bujoru. Cel mai estic cuib de barză numărat în 2019 se află în județul Tulcea, la Sfântu Gheorghe. Cel mai vestic cuib de barză numărat în 2019 se află în județul Arad, la Nădlac. Cuibul situat la cea mai mică altitudine în 2019, 1 metru peste nivelul mării, se află la Pardina, județul Tulcea., în timp ce cuibul situat la cea mai mare altitudine în 2019, 985 de metri peste nivelul mării, se află la Moldova-Sulița, județul Suceava.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

UE propune interzicerea accesului la rețele sociale pentru copiii de sub 13 ani!

astăzi, 17:46

Comisia Europeană va propune, joi, „KIDS ACT” al UE, care va interzice rețelele sociale pentru utilizatorii sub vârsta de 13 ani și conturile personale sub vârsta de 15 ani....

Băgat după gratii pentru patru ani și două luni, după ce a furat!

astăzi, 17:10

La data de 15 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au identificat un bărbat, de 40 de ani, din comuna Dobârceni, pe numele căruia, Judecătoria Săveni a ...

Cea mai vârstnică persoană din România a decedat!

astăzi, 15:06

Noja Paladia, din Cugir, recunoscută oficial drept cea mai vârstnică persoană din România și prima femeie supercentenară din istoria documentată a țării, a murit la vârsta de...