Razii ale polițiștilor pe străzile din județ. Au fost aplicate sancțiuni de zeci de mii de lei

În cursul zilei de duminică, polițiștii botoșăneni au acționat în județul Botoșani pentru prevenirea, descurajarea și combaterea oricăror evenimente negative, fiind asigurate măsuri pentru menținerea ordinii publice și prevenirea faptelor de natură penală.

La acțiuni, au fost angrenați polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale și rutieră, precum și reprezentanți din cadrul Registrului Auto Român.

În acest context, s-a acționat atât în mediul rural cât și în mediul urban, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor de circulație, fiind folosite zilnic aparatele radar, etilotest și DrugTest. 

 

Activitățile au vizat depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

„În cadrul activităților desfășurate au fost verificate și legitimate peste 300 de persoane, controlate peste 75 de vehicule și 23 de obiective economice,  iar în urma abaterilor constatate au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 19.000 de lei”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...