Rămasă la mila autorităților, o familie dintr-o comună din Botoșani are nevoie de ajutor

În urmă cu ceva timp, peste familia Asandoaie Ovidiu din comuna Cristinești, județul Botoșani, s-a abătut o nenorocire care avea să le răpească și ultima avuție. Casa în care îți ducea traiul familia a fost mistuită de flăcări din cauza unui scurtcircuit, lăsând cei cinci membri sub cerul liber.

Așa se face că, la nici 30 de ani împliniți, părinții celor trei copilașilor s-au văzut în situația disperată de a-și croi un nou drum în viața și de a le asigura copiilor un minim necesar dar posibilitațile financiare reduse nu le permite acest lucru.

 

Cazul lor nu a impresionat autoritățile locale din Cristinești cu toate că au fost oameni de bine care au încercat să le pună la dispoziție o nouă casă însă fără prea mult succes. Ultima speranță de a-și găsi un adăpost și de a le asigura copiilor un trai decent rămâne ajutorul semenilor care, din puținul lor, pot oferi o nouă șansă la viață.

Momentan, familia Asandoie este cazată  provizoriu la o rudă, într-o cămăruță unde își duc traiul cele cinci suflete, până ce vor primi un ajutor ca viața lor să poată continua. Practic acum, această familie depinde de susținerea semenilor, iar orice ajutor devine o binecuvântare pentru această familie greu încercată.

Simona Elena Șuhan, polițista de frontieră recunoscută pentru actele sale de binefacere, s-a implicat în buna desfășurare a cazului, și transmite tuturor celor care pot oferi sau închiria un adăpost în zona comunei Cristinești, să anunțe pentru ca această familie să-și ducă traiul în condiții normele.

De asemenea, orice ajutor care constă în alimente,materiale de construcții, mobilier, electrocasnice sau articole de îmbrăcăminte sunt binevenite.

Familia este compusă dintr-o fetiță de 9 ani, care poartă nr. 33 la încălțăminte, o fetiță de aproape 5 ani, care poartă nr. 29 la încălțăminte și un băiețel de 8 ani, care poartă nr. 31 la încălțăminte. Mamei copiilor, în vârstă de 27 ani, îi corespunde mărimea XL iar la încălțăminte poartă nr. 38 iar tatălui, în vârstă de 30 ani, îi corespunde mărimea XL la îmbrăcăminte, iar la încălțăminte, nr.45.

Donațiile se pot face prin contactul direct cu Asăndoaie Ovidiu, la numărul de telefon 0757.630.346 sau în contul deschis la Banca Transilvania, pe numele Strachinaru Lorena Diana:

RO51BTRLRONCRT0260962301 în lei, SWIFT BTRLRO22.

(Anca Savel)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii botoșăneni au răscolit patru case în comuna Roma! - FOTO

astăzi, 14:30

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, au pus în executa...

Cseke Attila anunță dezastrul în spitale în 2- 3 săptămâni: "Nu mai avem de unde muta bani!"

astăzi, 14:10

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a anunțat marți că sistemul medical riscă să se blocheze în două - trei săptămâni dacă nu se face o rectificare bugetară. Sume...

ANAF a constituit Comisia pentru Probleme de Apărare

astăzi, 13:42

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a constituit Comisia pentru Probleme de Apărare a instituției, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Aceasta este o obligație care îi r...