AJOFM: Aproape 3000 de botoșăneni, angajați prin intermediul instituției

În perioada ianuarie-iulie 2020, ca urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Botoșani, 2.908 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 1.049 femei, informează instituția printr-un comunicat.

Potrivit statisticii AJOFM, din totalul persoanelor ocupate până la data de referință 1.434 au peste 45 de ani 437 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani 353 au între 25 și 35 de ani, iar 684 sunt tineri sub 25 de ani (din care 655 tineri NEETs).

 

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.332 provin din mediul urban, iar 1.576 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale 975 persoane (33,53%), urmate de cele cu învățământ profesional 760 persoane(26,13%). Numărul celor cu învățământ gimnazial este de 608 persoane, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 171 persoane

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Botoșani , 1.795 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă  înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în perioada ianuarie-iulie 2020, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 5.094 persoane.

Mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă se regăsesc pe site: www.anofm.ro .

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”60 de kilograme nu le duci singur. Nici când sunt pe tine”. Povestea botoșăneanului Dan Mihai Zarug: de la rușine la tratament

astăzi, 08:43

Dan Mihai Zarug, designer și creator de conținut, cunoscut și pentru prezența în mai multe emisiuni și concursuri TV, a pierdut 50 de kilograme în trei ani. Nu doar cu voință, nu cu...

Ministerul Muncii lansează ateliere regionale pentru consolidarea economiei sociale. Prima întâlnire are loc în Nord-Estul țării

astăzi, 08:32

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale organizează, începând din iunie, o serie de ateliere de lucru bi-regionale în cadrul unui proiect european dedic...

Pericol public pe șosele: Beat, conducea un tractor neînmatriculat!

astăzi, 08:16

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în localitatea Ionășeni, un tractor condus de către un bărbat, de  44 de ani, din comuna Vârful C&aci...

-->