Proprietarii de câini agresivi și periculoși, vizați de controale ale polițiștilor. Au fost aplicate și amenzi

Marți, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu cei din cadrul Postului de Poliție Roma au organizat o acțiune, pentru verificarea modului de respectare a legislației privind regimul de deținere al câinilor periculoși și agresivi, precum și a condițiilor de întreținere a acestora.

Potrivit unui comunicat de presă emis de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, au fost verificați peste 40 de câini periculoși și agresivi, din localitatea Roma.

„În urma neregulilor constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.500 de lei, pentru nerespectarea legislației privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, precum și pentru nerespectarea normelor legale privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...