Cetățeni prinși aruncând deșeuri menajere la coșurile de gunoi stradale. Aceștia au fost drastic sancționați de polițiștii locali

Trei persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în cuantum total de 1.200 de lei, iar altele opt au primit avertisment, după ce s-au gândit că pot arunca deșeurile menajere la coșurile de gunoi stradale, fără să fie observate de cineva. Întâmplarea a făcut ca atunci să treacă un echipaj al Poliției Locale prin zonă.

Asta s-a petrecut, luni, pe strada Săvenilor, din municipiul Botoșani.

Potrivit art. 76 alin. 2 lit. e din H.C.L. nr. 130/2020, constituie contravenție aruncarea deșeurilor strânse în saci de gunoi sau pungi de plastic, a ambalajelor de mari dimensiuni în coșurile stradale amplasate pe domeniul public, sancțiunea prevăzută fiind amenda de la 400 lei la 1500 lei pentru persoane fizice.

 

Polițiștii locali desfășoară permanent acțiuni ce au ca scop descurajarea activităților de depozitare ilegală a gunoiului pe domeniul public și aplică sancțiuni ori de câte ori situația o impune.

„Facem din nou apel la botoșăneni să nu mai arunce deșeuri la întâmplare, să păstreze curățenia și să nu distrugă mobilierul urban. În coșurile stradale se depun deșeurile de mici dimensiuni de care doriți să vă debarasați când vă aflați pe stradă”, precizează reprezentanții Poliției Locale a municipiului Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...