Procesiune și recital de pricense la una dintre cele mai căutate mănăstiri din Botoșani!

Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de către un sobor de preoți și diaconi, începând cu ora 9.00.

Luni, 23 septembrie, Mănăstirea Gorovei își serbează hramul Icoanei Făcătoare de Minuni a Sfântului Ioan Botezătorul.

Sărbătoarea începe de duminică, 22 septembrie, la ora 17.00, cu slujba privegherii în cinstea zămislirii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul.

Luni, 23 septembrie, la ora 7.30, se va oficia Slujba Aghiesmei, se va citi Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și slujba Ceasurilor. Începând cu ora 9.00, credincioșii sunt așteptați la slujba Sfintei Liturghii, urmată de Cuvânt de învățătură și rugăciunile de dezlegare a tuturor păcatelor. DE asemenea, se va citi Acatistul Sfintei Icoane Facatoare de minuni.

 

Creștinnii vor participa apoi la tradiționala Procesiune cu Icoana Făcătoare de Minuni a Sfântului Ioan Botezătorul în jurul Sfintei Mănăstiri.

Cu binecuvântarea Părintelui Stareț Arhim. Teofil, la finalul slujbei de priveghere, sub coordonarea Pr. Paroh Alin-Ionuț Rățoi, corurile parohiilor Avrămeni și Adășeni din Protopopiatul Săveni vor susține un recital de Pricesne tradiționale la Icoana Făcătoare de Minuni a Sf. Ioan Botezătorul.

”Vă așteptăm să vă împărtășiți de binecuvântarea și mijlocirea Sfântului Ioan Botezătorul, patronul și ocrotitorul mănăstirii noastre și să vă bucurați de revărsarea de har primită prin săvârșirea Liturghiei și a rugăciunilor de dezlegare!”, a transmis Arhim. Teofil, starețul Mănăstirii Gorovei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Comunicat de presa lansare proiect

Thursday, 10 September 2026

  PISCICOLA STĂUCENI S.R.L, în calitate de beneficiar , derulează incepand cu data de 18.08.2026 proiectul „INVESTIȚII ÎN FERMA PISCICOLA STĂUCENI SRL” – CO...

Vom avea mai puțini parlamentari? Camera Deputaților face primul pas!

Thursday, 10 September 2026

Reducerea numărului de parlamentari intră într-o nouă etapă în Camera Deputaților. Biroul permanent a decis miercuri constituirea unui grup de lucru care va analiza proiectele legisla...

Credincioșii din Botoșani se vor ruga și în acest an la Monumentul Sfintei Cruci!

Thursday, 10 September 2026

În fiecare an, pe 14 septembrie, creștinii din toate cartierele orașului Botoșani se adună, la vremea Vecerniei, la Monumentul Sfintei Cruci din Calea Națională, la Bazar. Luni, 14 sept...