Mai multe stânci dintr-o pădure din Botoşani alcătuiesc un monument pe care localnicii îl numesc „masa tâlharilor“. Oamenii cred că zona era frecventată în trecut de haiduci şi că acolo s-ar afla comori protejate de spirite blestemate.

La 25 de kilometri de municipiul Botoşani, în pădurile ce înconjoară localităţile Coşula şi Copălău, se află un loc al cărui nume îi face pe cei mai bătrâni să-şi facă cruce şi să scuipe-n sân.

Se numeşte „Masa tâlharilor“ şi se găseşte pe un deal înalt de 564 de metri. Oamenii locului îi ştiu bine povestea şi doar tinerii se încumetă în zonă, urcând pieptiş colina înaltă şi stâncoasă din mijlocul pădurii. Se ajunge greu acolo, pe cărări cunoscute doar de localnici, prin hăţişuri şi doar la pas.

Maşinile, chiar şi cele de teren, nu fac faţă. Sătenii superstiţioşi nici nu vor să se apropie de acel loc, considerându-l blestemat şi apărat de sufletele tâlharilor morţi, care încă tânjesc după comorile ascunse. În jurul acestui loc s-au ţesut de-a lungul a sute de ani numeroase legende şi poveşti.

Ghidul din pădure

Pentru cei care trec prin zonă, dar nu îi cunosc legendele, „masa tâlharilor“ este doar un grup de stânci dintr-o pădure. Seamănă cu un monument megalitic, calcaros, cu dale mari de piatră aşezate ciudat. Oamenii din Coşula, care au bătut de mici pădurile din zonă, spun că acum mulţi ani stâncile chiar aveau forma unei mese.

„Se spune că au fost oamenii care au trăit demult prin pădurile astea au pus aceste pietre mari, Dumnezeu ştie cum, ca să se roage. Alţii spun că le-au pus uriaşii. În anul 2000, s-a dus la vale pământul şi pietrele s-au prăbuşit. Două bucăţi din piatră au căzut la vale. Bătrânii nu vin aici. Nici nu vorbesc de locul ăsta“, spune Neculai Tararai, un sătean din Coşula, printre puţinii dornici să se aventureze la vechile stânci. El este cel care-i şi conduce pe curioşi pe cărări bine ştiute prin pădure şi apoi peste dealuri la „masa tâlharilor“. 

Locul de întâlnire al haiducilor

Sute de ani, locul a fost privit cu teamă, fiindcă aici s-ar fi adunat bandiţii de toate felurile, pentru a se ascunde de poteră, pentru a-şi dosi averile şi mai ales pentru a se sfătui.

„De asta i se spune «masa tâlharilor», pentru că veneau aici şi se adunau măcar de două ori pe an. Pădurea era aşa deasă că potera nu putea dibui drumurile. Dealul era uşor de apărat. Aici, pe masă, cu bunătăţi jefuite de la boieri, popi şi negustori, încingeau petrecerea. După care se sfătuiau cum şi unde să o apuce şi pe cine să jefuiască. De sute de ani vin bandiţii aici“, mai spune „ghidul“ Neculai.

Teoretic, de pe vârful dealului, haiducii puteau spiona uşor drumurile comerciale.

„Sunt zone aici, printre copaci, pe unde se vede ca-n palmă totul. Mai ales era drumul de la Botoşani la Târgu Frumos şi Iaşi, apoi către Ştefăneşti şi tot aşa. Veneau tâlhari sau haiduci care se mai îngrijeau şi de amărăţi. Mie mi-au spus bătrânii că aici se adunau, la pietrele astea, pentru sfat. Sătenii nu-i vindeau la stăpânire de frică“, spune Ioan Mânzat, un sătean din Copălău.

Numele haiducilor rămâneau nerostite şi sunt necunoscute, în afară de ultimii bandiţi care şi-au făcut veacul în zonă: banda lui Casapu şi a fraţilor Maxim, tâlharii celebri.

Comorile de la „balta dracului“

Chiar şi după ce bandiţii de la „masa tâlharului“, au încetat să mai vină la sfat şi chiolhanuri, pietrele din mijlocul pădurii au continuat să reprezinte un subiect tabu pentru sătenii din Coşula, Copălău şi Flămânzi. Şi asta fiindcă bătrânii ştiu poveşti înfiorătoare cu diavoli şi duhuri rele.

„Cei bătrâni au teamă, fiindcă se spune că aici la pietrele astea sălăşluieşte un duh rău. Un diavol care ar apăra bogăţiile haiducilor“, explică Neculai Tararai.

Majoritatea legendelor locale se leagă de comori fabuloase ascunse de bandiţi la „masa tâlharilor“, prin pădure, dar şi la un iaz astăzi secat, numit „balta dracului“.

„Aici se ajungea greu, nici potera nu răzbea şi nici nu ştia pe unde. Era locul ideal de a ascunde aurul furat. Se spune că pe aici este plin de averi“, adaugă şi Ioan Mânzat.

Nebunia aurului din pământ

Pentru apărarea comorilor se spune că haiducii au sacrificat pe unul de-al lor, un tânăr recrut neprihănit, şi că sufletul lui dat în dar diavolului apără de atunci aurul haiducilor. Cu sau fără duhuri necurate în zonă, localnicii s-au apucat să sape după comorile haiducilor.

„A fost o nebunie cu aurul haiducilor. Sunt oameni care prin anii `30 s-au apucat să caute comorile. Bătrânii spun că s-au găsit butoaie cu aur în pământ. Au luat boi să le tragă afară, dar se rupeau lanţurile şi au murit şi boii. Au venit preoţi şi degeaba, nu au putut birui demonul. Aurul a rămas în pământ“, spune Ioan Ungureanu, un alt sătean din Copălău.

Oamenii din zonă cred însă că cineva a luat o ulcică de aur din pământ, dar a fost urmărit de acel demon protector şi făcut să-şi piardă minţile, să rătăcească ani de zile prin pădure.

„Dumnezeu ştie unde sunt comorile“

Masa tâlharilor continuă să reprezinte o fascinaţie pentru căutătorii de comori. Rând pe rând, aceştia apar şi sapă prin pădure.

„Mai ales după 1990 au început să vină oameni aici ca să sape aici după aur. Este, sunt convins că este, că spun şi bătrânii că aici se aduceau comori, dar Dumnezeu ştie pe unde sunt. Nu este an în care să nu apară cineva să sape prin pădure. Au fost atât de înnebuniţi că au săpat şi pe vremea lui Ceauşescu, au secat şi balta“, mai spune Neculai Tararai.

Tot sătenii sunt convinşi că unii oameni care au găsit comori în zonă, înainte de Revoluţie, „s-au căpătuit“ şi au fugit din ţară. Mai mult decât atât, se spune că, din cauza căutătorilor de comori, duhul care apăra comoara ar fi prăbuşit uriaşele pietre să îngroape şi mai bine averile.

Explicaţia oficială însă este prezenţa masivă a alunecărilor de teren. Tinerii nu ţin la superstiţii şi au transformat masa tâlharilor în loc de promendă.

„Vin în fiecare vară şi de la facultate aici. Este frumos, au un peisaj deosebit şi aduc o pătură, se relaxează beau suc. Numai bătrânii îşi mai fac cruce când aud de «masa tâlharilor»“, încheie „ghidul“ Neculai Tararai, râzând.

Sursa: Adevărul