Președintele Klaus Iohannis, după vizita de la Tabăra pentru refugiați din Siret: „Niciun ucrainean, nicio ucraineancă nu vor fi refuzați la intrarea în România. Mulțumesc tuturor românilor”

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost, sâmbătă, în vizită de lucru la Tabăra Mobilă pentru refugiați de la Siret, județul Suceava.

După vizita efectuată, primul om în stat a declarat că „niciun ucrainean, nicio ucraineancă nu vor fi refuzați la intrarea în România”.

„Am mers astăzi în tabăra mobilă pentru refugiați de la Siret. Mulțumesc tuturor românilor, organizațiilor umanitare, dar și autorităților care, din prima oră, s-au organizat pentru a-i ajuta pe cei care vin la noi. Niciun ucrainean, nicio ucraineancă nu vor fi refuzați la intrarea în România! Acest război neprovocat și nejustificat, pornit de Rusia împotriva Ucrainei, a generat o catastrofă umanitară, care se va extinde”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

 

La Suceava va fi amenajat un centru logistic, un hub, care va funcționa sub coordonarea și protecția civilă europeană, RescEU, potrivit primului om în stat.

Organizația va colecta ajutoare umanitare din toată Europa și le va duce în Ucraina și, dacă este nevoie, și în Republica Moldova, care, de asemenea, primește foarte mulți oameni care pleacă din zonele de conflict.

„Împreună cu Guvernul, lucrăm pentru a rezolva absolut toate situațiile care apar. Vom face tot ce este nevoie pentru a ameliora din suferința refugiaților, dar și a celor care rămân în Ucraina”, a adăugat Klaus Iohannis.



 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...