Portofel cu bani și bijuterii returnat de polițiștii locali unei maramureșence

Polițiștii comunitari au găsit, miercuri, un portofel care conținea suma de 1.100 lei, carduri bancare, bijuterii și acte de identitate, pe care o femeie de 31 de ani, din municipiul Baia Mare, l-a pierdut într-o zonă aglomerată. Bunul a fost returnat proprietarei, iar reprezentanții instituției îndeamnă populația să fie prudentă în timpul deplasărilor.

Persoana în cauză a fost identificată pe raza municipiului Botoșani fiindu-i predat portmoneul. Aceasta a afirmat faptul că nu îi lipsește nimic. În repetate rânduri cetățenii reclamă faptul că bunurile le-au fost furate, dar de multe ori acestea se pierd datorită problemelor cotidiene cu care se confruntă sau pur și simplu le pierd din diferite motive. Pe această cale recomandam să acorde mai multă atenție bunurilor personale, atunci când merg la cumpărături, coboară sau urcă din vehicule sau se află la plimbare”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.

 

Spune-ne opinia ta