Polițistul care a permis accesul tânărului care s-a înjunghiat în sediul IPJ este cercetat de colegii săi

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului de Control Intern, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, a dispus declanșarea cercetării prealabile față de polițistul care a permis accesul tânărului, în vârstă de 30 de ani, care s-a înjunghiat în sediul poliției, informează Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ.

În urma cercetărilor se va stabili cu exactitate dacă omul legii a manifestat neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și care sunt abaterile pe care acesta le-a comis.

 

„În funcție de rezultatele verificărilor, față de agentul de poliție, vor fi dispuse măsurile care se vor impune”, a adăugat Nenișcu.

Evenimentul s-a petrecut în cursul zilei de vineri, când, tânărul de 30 de ani a fost adus la sediul Poliției în baza unui mandat de aducere, pentru a fi audiat, fiind bănuit de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, comisă pe 23 iunie.

În timpul în care se efectuau procedurile specifice, individul a scos un cuțit, tip briceag, din buzunarul pantalonilor și și-a creat leziuni în zona pieptului.

Potrivit reprezentanților IPJ, a fost deposedat de cuțit și imobilizat de către polițiști, fiind solicitat un echipaj de ambulanță care l-a transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

„În acest moment, tânărul se află în afara oricărui pericol, fiind internat pe secția de psihiatrie a unei unități spitalicești,  cadrele medicale concluzionând că rănile provocate sunt superficiale”, a declarat Delia Nenișcu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...