Polițiștii locali anunță controale, după ce au dezafectat un loc de odihnă improvizat de oameni ai străzii

Polițiștii comunitari au dezafectat, marți dimineață, un loc de odihnă improvizat de mai multe persoane fără adăpost, amenajat pe strada Pacea, lângă gardul cimitirului Pacea, urmând ca verificările efectuate pe această linie să fie sporite, potrivit unei informări a Poliției Locale.

Conform reprezentanților instituției, în locul respectiv au fost colectate mai multe elemente de mobilier, lenjerii de pat, perne, diferite obiecte provenite de la platformele de gunoi menajer.

„Având în vedere cele constatate, a fost solicitat sprijinul S.C. Urban Serv S.A. pentru a ridica deșeurile depozitate pe domeniul public, iar persoanele fără adăpost au fost îndrumate spre Centrul Social din municipiu. În următoarea perioadă, patrulele de Poliţia Locală vor efectua controale tematice, pentru identificarea și îndepărtarea persoanelor care îşi petrec timpul în zona de responsabilitate, abandonând deșeuri, consumând alcool şi alimente pe domeniul public”, arată sursa citată.

 

Spune-ne opinia ta