Peste o mie de botoșăneni izolați sau carantinați, verificați de forțele de ordine. Bilanțul amenzilor

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.

 

Astfel, pe raza întregului județ au fost controlate 58 de obiective și 57 de mijloace de transport în comun.

De asemenea, au fost verificate 345 de persoane aflate în izolare și 600 de persoane aflate în carantină, fără a fi constatate nereguli.

Echipele de control au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.500 de lei, 21 dintre acestea au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu, iar 11 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea pe timp de noapte.

Vă recomandăm să respectați distanțarea socială, să purtați masca de protecție și să nu vă expuneți la riscuri!

(Comunicat de presă emis de IPJ Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Au început înscrierile pentru Festivalul-concurs Național de Muzică Folk „Seri Eminesciene” 2026!

astăzi, 18:13

Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”a deschis înscrierile pentru cea de-a IV-a ediție, în noul format, a Festivalului-concurs Național de Muzică...

Primul mare oraș care raționalizează curentul: Iașiul stinge o parte din iluminatul public pe timpul nopții

astăzi, 17:05

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că administrația locală va reduce iluminatul public pe timpul nopții începând din noaptea de 2 spre 3 august, în contextul ...

Incendii în două cimitire din județul Botoșani, au intervenit pompierii de urgență! (Foto)

astăzi, 15:46

Pompierii au intervenit, în această după-amiază, pentru stingerea a două incendii produse în cimitirele din localitățile Strahotin, comuna Dângeni, și Coștiugeni, comuna Albe...