Peste 70 de botoșăneni au fost amendați pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, în valoare totală de 58.000 de lei, precum și 6 amenzi pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, însumând 1.400 de lei.

99 de persoane izolate la domiciliu au fost verificate în cadrul acțiunilor executate în sistem integrat, iar 36 persoane venite din străinătate, cu 11 autoturisme, au fost escortate la centrele de carantină.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au fost efectuate verificări la 765 persoane izolate la domiciliu și 172 localuri publice cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență.

De asemenea, au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 224.000 de lei, dintre care 62 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației în valoare totală de peste 222.000 de lei.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 08:21

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 09:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...

Calendar Ortodox, 25 octombrie 2026: Sf. Mc. Marcian și Martirie; Sf. Tavita

astăzi, 08:00

Sfinții Mucenici Marcian și Martirie († 355) „au trăit pe vremea împăratului Constanțiu (337–361), pe când acesta căzuse în rătăcirea lui Arie, cel condamn...

Moldovenii au luat cu asalt granițele României. Motivul pentru traficul intens de la Sculeni şi Albiţa

Saturday, 24 October 2026

Polițiștii de frontieră recomandă tranzitarea și prin Punctul de Trecere a Frontiere Stânca, din județul Botoșani. Poliţia de Frontieră anunţă că traficul este intens pe intrarea ...