Peste 30 de infracțiuni constatate de jandarmii botoșăneni în primul trimestru al anului 2022

La finalul săptămânii trecute a avut loc ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică din Botoșani, în care a fost prezentat bilanțul misiunilor executate de Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani în primul trimestru al acestui an, precum și al rezultatelor obținute în urma executării misiunilor, informează purtătorul de cuvânt al IJJ.

În perioada menționată, jandarmii au organizat și desfășurat 27 de misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice la manifestările cu participare numeroasă, 1.125 de misiuni de menținere a ordinii publice în sistem integrat, 282 de patrule auto de intervenție, 75 de misiuni în cooperare cu alte instituții, precum și 66 de misiuni în cooperare cu celelalte instituții implicate în gestionarea traficului în Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca.

 

În ceea ce privește paza și protecția instituțională, efectivele inspectoratului au executat 1.827 de misiuni la cele 18 obiective din responsabilitate, au asigurat paza și protecția a 13 transporturi speciale și de valori și au efectuat un număr semnificativ de misiuni de pază a corespondenței clasificate în cooperare cu lucrătorii Serviciului Român de Informații - Direcția Regională de Informații Nord.

Concomitent cu acestea, jandarmii au asigurat ordinea interioară necesară desfășurării în condiții de normalitate a activităților la 17 săli din cadrul instanțelor de judecată.

„Un obiectiv prioritar în această perioadă a fost siguranța elevilor în zona celor nouă instituții de învățământ preuniversitar din competență, 431 de jandarmi făcând parte din cele 210 patrule care au acționat în acest sens. Nu au fost omise nici misiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în domeniul silvic/piscicol/cinegetic, precum și cele pentru combaterea comerțului ilegal cu produse accizabile în piețele agroalimentare. Misiunile executate în primul trimestru s-au concretizat în constatarea a 35 de infracțiuni, din care 17 în cooperare cu polițiștii botoșăneni, pe timpul misiunilor în sistem integrat”, a declarat Dan Izotov, purtător de cuvânt IJJ.

Pe linie contravențională, au fost aplicate 977 de sancțiuni în mediul urban și rural, însumând amenzi în valoare de aproximativ 273000 de lei.

În perioada următoare, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani își va concentra efortul atât în vederea gestionării și executării în bune condiții a misiunilor de asigurare a ordinii și siguranței la adunările publice și a misiunilor în sistem integrat, în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, cât și în ceea ce privește eficientizarea pazei și protecției obiectivelor din competență, acționând în sprijinul cetățenilor și a instituțiilor partenere.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...