Peste 200 de sancțiuni aplicate de polițiști pe raza întregului județ într-o singură zi

La data de 6 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu polițiști ai celorlalte subunități de poliție rutieră, au organizat o acțiune, pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare, nerespectarea regimului legal de viteză.

În cadrul activității desfășurate au fost aplicate 91 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 50.000 de lei, dintre care, 62 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea vitezei legale.

 

Totodată, au fost reținute 13 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

„În cadrul activităților specifice desfășurate de polițiștii botoșăneni, pe raza întregului județ, în cursul zilei de 6 ianuarie 2022, au fost efectuate 38 de intervenții, majoritatea semnalate prin apel 112, în urma cărora au fost aplicate 233 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100.000 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, agent principal de poliție Delia Nenișcu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...