Permis de conducere fals, obţinut cu 200 de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, asupra unui cetăţean din Republica Moldova, un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals.

În data de 18 august 2022, în jurul orei 09:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, un cetăţean din Republica Moldova în vârstă de 50 de ani, pasager al unui autocar înmatriculat în Republica Moldova.

 

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra pasagerilor şi bagajelor acestora, ocazie cu care a fost descoperit asupra acestui cetăţean, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Rusia, având imprimate datele de identificare şi fotografia persoanei în cauză.

„Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, colegii noştri au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată s-a constatat că respectivul cetăţean nu este deţinător al niciunui permis de conducere valabil”, a declarat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Poliției de Frontieră din Botoșani.

Persoana în cauză a declarat că documentul îi aparţine şi l-a obţinut în 2021 pe când se afla la muncă pe teritoriul Rusiei, prin intermediul unui prieten cetăţean rus, contra sumei de 200 euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...