Patru permise de conducere false descoperite la controlul de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia a trei cetățeni din Turkmenistan și a unui cetățean din Republica Moldova, permise de conducere ce s-au dovedit a fi false, se arată într-un comunicat de presă emis de către reprezentanții Poliției de Frontieră din Botoșani.

În data de 07 martie 2022, în jurul orei 10:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, un cetățean din Turkmenistan, în vârstă de 26 de ani, șofer al unui autoturism înmatriculat în Ucraina.

 

La controlul de frontieră, cetățeanul a prezentat un permis de conducere valabil pentru categoriile A și B, având imprimate datele și fotografia persoanei în cauză.

„Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, colegii noștri au efectuat verificări specifice ocazie cu care au stabilit faptul că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic și nu este eliberat de vreo autoritate a vreunui stat, fiind fals. Persoana în cauză a declarat că a obținut permisul de conducere în urmă cu trei ani prin intermediul unei persoane necunoscute, plătindu-i suma de 350 de euro”, a declarat comisar șef de poliție Radu Tatiana, purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră din Botoșani.

În același punct de trecere a frontierei, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, doi cetățeni din Turkmenistan, în vârstă de 26, respectiv 25 de ani, șofer, respectiv pasager al unui autoturism înmatriculat în Ucraina.

La controlul de frontieră, cetățeanul aflat la volan a prezentat un permis de conducere valabil pentru categoria B, cu însemnele autorităților din Turkmenistan, având  imprimate datele și fotografia persoanei în cauză. Și pasagerul autoturismului a prezentat un permis de conducere valabil pentru categoriile A, B, C cu însemnele acelorași autorități.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate, polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice ocazie cu care au stabilit faptul că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic. Persoanele în cauză au declarat că au obținut permisele de conducere în Turkmenistan plătind fiecare suma de 300 de dolari și că știau despre permise că sunt false.

De asemenea, în cursul zilei de marți, 8 martie, în jurul orei 20:50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieși din România, un cetățean din Republica Moldova, pasager al unui autocar ce efectua o cursă regulată Cehia - Republica Moldova.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al bagajelor, ocazie cu care, asupra bărbatului a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din România, având imprimate datele de identificare și fotografia persoanei în cauză. Și de această dată, în urma verificărilor specifice efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals, instigare la fals material în înscrisuri oficiale respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Bogdan Suruciuc, clarificări după recomandările DSU în cazul alertelor cu drone în școli: „Nu există astfel de spații” / „Vom elabora o procedură”

Wednesday, 16 September 2026

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a comunicat o serie de recomandări pentru școli în cazul emiterii unor alerte de tip RO-ALERT - Alarmă aeriană (drone). Acestea au fost tran...

„În Cruce Dumnezeu și-a arătat cea mai mare formă de iubire!” Sărbătoare mare și zi de prost aspru pentru creștinii botoșăneni! (Foto, Video)

Monday, 14 September 2026

Zi de mare sărbătoare printre creștini. Astăzi a fost sărbătorită Înălțarea Sfintei Cruci, o sărbătoare importantă pentru poporul român și o zi de post aspru. La vreme de s...

Botoșani: Mamă anchetată pentru violență în familie, și-a bătut copilul în timp ce ieșea de la școală! (Video)

Friday, 4 September 2026

Un caz de violență în familie a ajuns în atenția polițiștilor botoșăneni. Situația a fost prezentată în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural din luna august. Potrivit...