Adresabilitate de patru ori mai mare la Serviciul de Pașapoarte. „Programările sunt la capacitate maximă”

Adresabilitate de patru ori mai mare la Serviciul de Pașapoarte. „Programările sunt la capacitate maximă”

Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte (SPCP) din Botoșani a înregistrat peste 2.000 de solicitări pentru emiterea documentelor de călătorie, în ultimele două săptămâni, adresabilitatea din această perioadă fiind de patru ori mai mare față de cererea normală, a declarat șeful instituției, comisarul Alin Popovici.

„Funcționăm ca pe timpul verii, programările sunt la capacitate maximă, cu toate că programul Serviciului de Pașapoarte a fost prelungit. S-a înregistrat o creștere a numărului de solicitări cu 400% față de aceeași perioadă din anul 2019. Nu putem raporta cifrele la cele înregistrate în anii 2020 și 2021, pentru că pandemia, starea de urgență, apoi restricțiile au descurajat călătoriile în străinătate, prin urmare cererea din perioadele respective nu este relevantă. Dacă în 2019 am avut aproximativ 28.000 de cereri de eliberare a pașapoartelor, în următorii doi ani trendul a fost descendent. În prezent, personalul depune eforturi semnificative în vederea soluționării tuturor solicitărilor”, a afirmat Popovici.

Programul de lucru cu publicul a fost prelungit, SPCP Botoșani funcționând de luni până vineri, în intervalul orar 8:00-18:00, urmând ca instituția să fie operaționalizată și în weekend.

La dispoziția Ministerului de Interne, deși termenul legal de eliberare a pașapoartelor simple electronice este de 15 zile lucrătoare, documentul se eliberează în două zile lucrătoare.

Cetățenii se pot înscrie pe platforma de programare online și în alte județe care au locuri disponibile pentru intervalul dorit. Platforma funcționează însă cu dificultate.

 

Spune-ne opinia ta