Parohia din Botoșani unde cuplurile fără posibilități fac nuntă gratis. Primesc tot: rochie de mireasă, costum de mire!

O parohie din Botoșani oferă un ajutor nesperat pentru cuplurile aflate la început de drum. Tinerii cu posibilități financiare mici primesc - gratuit - tot ce au nevoie pentru cununia religioasă.

Comunitatea s-a mobilizat cu donații, după o postare pe o rețea de socializare. 27 de nunți au fost programate în doar două săptămâni.

Roxana și Cezar s-au căsătorit acum trei ani, iar mâine își vor lega destinele în fața lui Dumnezeu.

Au reușit acest lucru după ce preotul de la o biserică din Botoșani, împreună cu soția lui, le-a oferit rochia de mireasă și ce-au mai avut nevoie pentru nuntă.

„Doamna preoteasă ne-a întrebat cât mai amânați până să faceți cununia religioasă. I-am spus că nu știu, altele sunt prioritățile. După ne-a spus, hai că vă ajut cu tot și nici nu am avut ce să zic”, spune Roxana, viitoare mireasă, potrivit StirileProTV.

 



„Am avut foarte mari emoții că doream să facem și starea religioasă și când am aflat de la doamna preoteasa, am avut o stare de fericire. Cu ajutorul unuia, altuia, trecem peste”, a adăugat Cezar, viitor mire.

Și Elena, însărcinată în 5 luni, își va împlini visul de a fi mireasă. A programat nunta la finalul lunii august.

„Avem copilași şi stăm în chirie, ar fi fost costisitor, probabil de asta amână toată lumea”, povestește Elena.

Totul a pornit după ce la parohie au fost donate mai multe rochii de mireasă, ori costume de mire.

În urmă cu două săptămâni, printr-o postare pe rețelele de socializare, oamenii au anunțat că oferă ajutor gratuit celor care sunt la început de drum.



„În doar câteva ore postarea noastră a ajuns la peste 2.000 de distribuiri. Și foarte mulți oameni ne-au contactat să ne doneze rochii, costume de mire. Încercăm să le facem ziua nunții cât mai frumoasă, pentru că fiecare om din lumea asta merită să fie fericit, mai ales în ziua nunții”, a spus preoteasa Ana Maria Macuc.

Preotul, împreună cu soția lui, s-a oferit chiar să le găsească nași viitorilor miri.

„Ne-a plăcut să ajutăm semenii în orice situații, nu se pune problema de a plăti ceva la biserică, ajutor oferim şi cu lumânări, cu verighete în măsura posibilităților. Și ne-am extins, au sărit oamenii, noi putem să facem coafură, noi video”, a completat Marian Macuc, preot în parohia Pacea Botoșani.

27 de cupluri și-au stabilit data fericitului eveniment, după ajutorul primit de la cei doi soți, mai scrie sursa citată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

Wednesday, 11 November 2026

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

Wednesday, 11 November 2026

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

Wednesday, 11 November 2026

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...