Social
Anchetă a Poliției, după ce un elev de la Liceul cu Program Sportiv din Botoșani ar fi fost agresat de profesorul de sport
Un profesor de la un liceu din municipiul Botoşani este cercetat penal pentru purtare abuzivă, după ce ar fi agresat un elev, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Pol...
O femeie şi-a omorât propriul copil cu mașina, în timp ce parca în curte
O femeie din comuna Scânteia, judeţul Iaşi, şi-a accidentat mortal copilul în vârstă de doi ani, în timp ce parca maşina, ea fiind acum cercetată pentru ucidere din culp...
Polițiștii Biroului pentru Siguranță Școlară, în vizită la Gorbănești și Vlădeni (fotogalerie)
În zilele de 7 octombrie (Gorbănești) și 10 octombrie (Vlădeni) 2022, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative cu elevii Școlii Gimnaziale...
Preoții din Botoșani le vor transmite credincioşilor, la sfârșitul slujbelor, recomandări cu privire la prevenirea incendiilor (fotogalerie)
Pompierii și preoții continuă colaborarea pentru prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii. Și pentru că, în fiecare lună pe data de 10, organizăm acțiuni d...
Apelul unui preot din Botoșani, pentru ajutorarea unei tinere diagnosticate cu leucemie. „Oferiți un dar din inimă atât la propriu, cât și la figurat”
Andrei Anușca, preot în comuna Vorona, face apel la populație să se mobilizeze, pentru a dona masă trombocitară și sânge, care vor veni în sprijinul unei tinere diagnosticate c...
Ansamblu rutier cu număr fals condus pe drum public
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetăţenie, română-moldoveană, care a &i...
Un bărbat fără permis a încercat să îi păcălească pe polițiști cu datele altei persoane
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Mihai Eminescu, este cercetat de polițiștii botoșăneni, pentru două infracțiuni, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ)...
Peste 40 de dosare penale, întocmite de polițiștii botoșăneni în două zile
În zilele de 8 și 9 octombrie 2022, polițiștii botoșăneni au acționat pe raza întregului județ pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea...
Mijloacele de transport în comun, trase pe dreapta de polițiști (fotogalerie)
Astăzi, 10 octombrie 2022, polițiștii botoșăneni desfășoară activități de control pentru verificarea legalității transportului de persoane, inclusiv transport de elevi. Activitățile s...
VIDEO: Ministrul Muncii, asaltat de pensionari revoltați. O femeie a izbucnit în plâns: „Mă chinuiesc cu 1000 de lei, am lucrat 27 de ani”
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a fost asaltat de pensionari revoltați, la Târgul produselor agroalimentare tradiționale, desfășurat, duminică, lângă Pia...
Tânăr prins circulând cu o mașină neînmatriculată, în centrul municipiului Botoșani
La data de 8 octombrie 2022, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Marchian, un autoturism condus de un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Botoșani. Î...
Bărbați depistați conducând sub influența alcoolului
Doi bărbați din județul Botoșani au fost depistați conducând sub influența alcoolului, sâmbătă, în ambele cazuri întocmindu-se dosare penale, informează Inspectoratul ...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.43 secunde