De cinci ani, o seamă de oameni din Botoșani luptă să aducă o schimbare semnificativă în viețile copiilor și tinerilor din centrele de plasament. Desfășoară sesiuni de pregătire școlară, susțin cursuri care completează programa din învățământ, îi motivează pe viitorii adulți să urmeze o facultate sau să îmbrățișeze o meserie, îi implică în activități culturale, creează oportunități de explorare și organizează evenimente caritabile. Voluntarii oferă sprijin moral în parcurgerea drumului către devenire, acționând ca o armură în fața temerilor și obstacolelor.
Anca-Elena Cosma face parte din prima generație de voluntari în cadrul programului „Ajungem Mari”. Din anul 2017, participă constant la formarea copiilor și tinerilor instituționalizați, îi călăuzește să devină cetățeni responsabili și independenți, integrați în societate și încrezători în forțele proprii. Anca este economist, dar a absolvit și un masterat în consiliere psihologică. Are o răbdare de oțel și fire blândă. Iubește frumosul și corectitudinea, militează pentru echitate și reușește să aducă lumină între pereții cenușii. Știe că, peste ani, micuții își vor aminti de ea ca de un mentor drag.
Am invitat-o să împărtășească experiența pe care și-a construit-o, perspectivele despre viitorul copiilor ferecați în sistem și impactul pe care oamenii din afară îl pot avea asupra evoluției acestora.
Spune-mi, te rog, ce te-a determinat să te înscrii ca voluntar în cadrul programului și de unde a venit motivația de a continua. Care au fost obiectivele tale și în ce măsură apreciezi că le-ai îndeplinit până în prezent?
Eu mergeam la centrul „Prietenia” înainte de a face parte din acest proiect. Mergeam din proprie inițiativă, cu diferite ocazii și le ofeream câte ceva, în speranța că voi putea însenina pentru o clipă viața unor copii, cu care soarta nu a fost prea blândă. Eu le împărțeam pachețelele, ei se adunau și îmi cântau câteva cântecele, îmi zâmbeau și îmi mulțumeau, ne strângeam mâinile în semn de mulțumire și apreciere reciprocă, și cam așa se desfășurau întâlnirile noastre.
Așa a apărut dorința de a-i cunoaște mai bine și de a face ceva mai mult pentru ei. Dar în calitatea mea de străin care venea și îi vizita din când în când, nu mi-am putut permite să cer personalului de la centru să mă lase să petrec mai mult timp cu ei; și mă tot gândeam și încercam să descopăr o soluție, și întâmplător am văzut pe net anunțul de recrutare de voluntari în cadrul proiectului „Ajungem Mari”, ceea ce mi s-a părut o oportunitate ideală de a reuși să fac ceea ce îmi doream atât de mult.
Activez în cadrul proiectului „Ajungem Mari” de la înființarea echipei de voluntari în Botoșani, din 2017. Pe parcursul variatelor activități pe care le-am desfășurat până acum, adică activități creative, educație financiară, educație antreprenorială, ajutor la teme, educație Informatică/TIC, excursii, tabăra de formare, am observat că tinerii și copiii au mare nevoie de suport în toate domeniile, iar toate aceste activități au fost binevenite. Chiar și atunci când poate nu au chef de calcule sau discuții cu termeni complicați sau informații elaborate, au nevoie ca cineva să-i asculte și să le răspundă la întrebări, care pentru unii dintre noi ar părea banale, dar pentru ei au o semnificație aparte. Pentru două ore pe zi, cineva chiar are timp pentru ei și răbdare să-i asculte, să le răspundă la orice întrebare.
Motivația mea este ca măcar unul din zece copii, la un moment dat în viață, când se confruntă cu vreo problemă, să-și aducă aminte că i-a fost cineva alături, că i-a oferit un sfat, un sprijin emoțional, l-a încurajat și motivat să meargă mai departe. Indiferent dacă a fost vorba de o problemă grea la mate, o problemă emoțională peste care nu putea trece sau de faptul că nu putea să se lege singur la papuci. Iar la rândul lui să ofere sprijin și ajutor celor din jur.
Aceste activități sunt necesare pentru că îi dezvoltă atât mental, intelectual prin domeniile abordate, dar și practic și sufletește pentru viața de adult.
Există diferențe între copiii și tinerii care cresc în sânul familiei și cei instituționalizați? Dacă da, care sunt acestea?
Eu nu cred că există diferențe între copii, doar pentru că locuiesc în medii diferite, ci mai degrabă există o diferență de percepție a societății asupra acestui fapt. Cred că toți copiii ar trebui tratați egal prin prisma faptului că sunt „copii” și merită să se bucure la fel de viață și de copilărie.
Sunt profund dezamăgită să vad că, deși trăim într-o societate care se presupune a fi evoluată și civilizată, ne lovim adesea de stigmatizarea și etichetarea unor persoane doar pentru faptul că provin dintr-un anumit mediu. Bullying-ul care vine atât din partea colegilor cât şi a profesorilor: „tu ești „...” pentru că ești de la cămin, nu-mi mai bat eu capul degeaba cu tine”- remarcă a unui profesor de liceu; „tu ești de la cămin, nu sta aproape de copilul meu”- remarca unui părinte; „voi sunteți de la cămin, nu ne jucăm/împrietenim cu voi”- remarcă a unor colegi de școală.
Toate aceste percepții sunt total greșite. Putem întâlni copii deștepți, frumoși, tineri cu abilități și aptitudini extraordinare, motivați și dornici să muncească și să realizeze ceva în viață, atât în familii cât și în centrele instituționalizate. La fel cum putem întâlni în ambele medii și copii cu dificultăți de vorbire sau scriere, cu probleme emoționale sau care au trecut prin diverse traume, mai retrași și mai descurajați. Dacă în cazul celor din familii, aceștia pot beneficia poate de ajutorul unor membri ai familiei, în cazul celor instituționalizați, intervenim noi, echipa de voluntari „Ajungem Mari” și le oferim suport educațional și emoțional, îi încurajăm și îi motivăm să aibă încredere în ei și în forțele proprii pentru a ajunge adulții responsabili, oamenii pe care noi dorim să îi vedem și să îi apreciem în societatea în care trăim.
Având în vedere experiența acumulată în lucrul cu copiii și tinerii instituționalizați, te rog să-mi descrii un episod sau o poveste pe care o consideri lecție, punct de referință în dezvoltarea ta personală. A existat vreun moment despre care să poți spune că a schimbat sau a îmbogățit o latură din viziunea ta despre lume?
Nu toți înțeleg, acceptă și văd cu ochi buni această inițiativă, a noastră, a voluntarilor, unii chiar cred că e o muncă în zadar și că oricât vom încerca, nu vom reuși să facem nici o schimbare. Personal, din experiență chiar văd schimbări în bine și cred că atâta timp cât îți dorești, chiar și cu pași mici, poți face lucruri mari.
Chiar dacă uneori, când mă copleșesc multe alte varii probleme și mă simt epuizată, resursele emoționale mi le găsesc în interiorul sufletului, și puterea de a merge mai departe îmi este întărită de bucuria, zâmbetele, îmbrățișările și rezultatele acestor copii, care în viziunea mea sunt ca un ocean inepuizabil de iubire, sete de cunoaștere, curiozitate și uimire. Le doresc tuturor să îi cunoască!
Ai fost pusă în situația de a te despărți de un copil drag ție, cu care închegaseși o legătură de suflet? Cum a fost perceput momentul de tine și ce crezi că ai lăsat în urma ta?
Da, a fost o situație în care a trebuit să mă despart de mai mulți copii, cu vârste între 5 și 18 ani, pe care îi vedeam și lucram împreună săptămânal, erau activi și implicați la fiecare activitate și îmi erau foarte dragi și le apreciam efortul și implicarea lor. Această situație s-a produs acum aproximativ trei ani, în momentul în care s-a desființat centrul mare, unde ne întâlneam cu 10-20 de copii, și au fost relocați în apartamente și centre mai mici din alte localități și orașe. Iar noi, voluntarii, împărțiți pe echipe, am fost nevoiți să lucrăm cu mai puțini copii, undeva între 1 și 5.
Deși mi-a părut rău că nu ne mai întâlneam în fiecare săptămână, faptul că-i mai pot vedea în postările colegilor voluntari, și văd că sunt implicați și participă la activități, mă bucură și îmi dau satisfacția că nu am muncit în zadar.
Anul acesta, sărbătorind un eveniment, s-au adunat toți copiii la centrul mare. Cu această ocazie au realizat un filmuleț în care ne-au mulțumit nouă voluntarilor „Ajungem Mari” și mie personal, fiind un voluntar mai vechi, pentru toate activitățile, sfaturile, și momentele petrecute alături de ei. Acest lucru m-a emoționat și bucurat în același timp. Dacă și după o perioadă, în care nu am mai lucrat împreună ei își mai aduc aminte de mine, de sfaturile și de activitățile noastre, înseamnă că obiectivul meu a fost atins.
Urmărind îndeaproape activitățile organizației „Ajungem Mari” din Botoșani, am observanța că numărul persoanelor care doresc să se înscrie ca voluntari scade. Care crezi că sunt motivele? Devin oamenii mai reticenți față de necunoscut, preventivi în raport cu posibilitatea de a cunoaște o dramă sau mai indiferenți față de nevoile celor din jur?
Nu știu neapărat dacă scad înscrierile acum. De exemplu, și când m-am înscris eu în 2017, în primele două campanii de recrutare nu a putut lua ființă echipa „Ajungem Mari” în orașul nostru, din aceeași cauză, erau prea puțini voluntari înscriși. Așa cum am relatat la prima întrebare, eu îmi doream foarte tare să se poată realiza acest proiect și la noi, așa că în momentul în care am văzut pe net mesajul că se face o a treia campanie de recrutare, nu m-am mai înscris pur și simplu și să aștept răspunsul dacă se va organiza acest proiect. Am listat afișele și pliantele de promovare ale campaniei de pe site-ul „Ajungem Mari”, am fost la direcțiunea sau secretariatul câtorva licee din oraș, le-am relatat despre ce e vorba și i-am rugat să mă lase să pun afișele într-un loc vizibil pentru elevi și profesori, apoi am împărțit pliante în oraș. Acum nu pot face un studiu ca să știu cu exactitate câți s-au înscris atunci, pentru că au văzut anunțul pe afișul sau pliantele împărțite de mine, anunțul pe internet, sau au auzit de la un prieten pe site-urile de socializare, cert este că a treia oară a fost cu noroc și a luat ființă „Ajungem Mari” și în orașul nostru.
Motivele scăderii numărului de înscrieri pot fi variate, poate câte un pic din toate cele enumerate de tine mai sus. Poate nu e suficientă promovarea, poate nu sunt oamenii bine informați sau poate sunt și stresați din cauza tuturor evenimentelor ce au loc de aproximativ trei ani încoace: dezechilibre financiare, boli care amenință sănătatea populației, războaie, și poate presați de toate aceste împrejurări nu se mai gândesc și la nevoile celorlalți.
Cert este că oamenii ar trebui să conștientizeze că dacă se dorește o schimbare, totul trebuie să plece de la sine. Dacă vrei ceva, nu trebuie să aștepți ca cineva să se ocupe de treaba asta și să o rezolve. Dacă vrei să realizezi ceva, ridică-te și apucă-te de treabă. Dacă vrei ca societatea viitoare să o poți numi „normală”, învață, sprijină și motivează tinerele generații ce vor forma societatea în care îți dorești să trăiești.
Și de aceea îi încurajez, pe toți cei care vor vedea anunțul de recrutare al voluntarilor sau acest interviu, și vor dori să se implice și să facă o schimbare, să se înscrie în proiectul „Ajungem Mari”. O să fie o experiență unică și poate, spre surprinderea lor, vor avea și ei ce învăța de la copii. Schimbarea nu poate începe cu unul, cu doi, schimbarea trebuie să înceapă cu noi toți!
Cum îi ajută voluntarii „Ajungem Mari” pentru a face față provocărilor care îi așteaptă dincolo de ușa căminului oferit de stat?
Ca să exemplific într-o frază întreaga activitate a voluntarilor „Ajungem Mari”, cea mai potrivită ar fi următoarea: pe parcursul acestor ani, din 2017 până în prezent, noi nu le-am dat copiilor și tinerilor instituționalizați să mănânce pește, noi i-am învățat să pescuiască.
De-a lungul timpului, pe lângă activitățile creative și educaționale, precum ajutor la teme, arte plastice, fișe, jocuri de rol, de socializare, de cunoaștere etc,, am organizat și cursuri complementare. Educație financiară – unde au învățat valoarea banilor, să știe să-și administreze veniturile, astfel încât să poată achita cheltuielile firești și cum e posibil să mai facă și economii. Educație antreprenorială – să își valorifice abilitățile astfel încât să realizeze ceea ce își doresc, și care sunt procedurile și etapele ce trebuie urmate. Educație informatică – să lucreze în programele Microsoft, folosirea internetului site-uri utile. Securitatea on-line și offline, explorând site-uri de socializare, cu cine este/ nu este normal să socializeze, relațiile online, cum putem crea o parolă mai puternică.
Am organizat târguri caritabile „Dăruim și Ajungem Mari”, la finalul unui modul de educație financiară. Cu bănuții strânși de la un târg cu produse hand-made realizate de copii, am mobilizat un grup de fete, am făcut împreună lista cu produsele necesare în limita sumei disponibile, am mers cu fetele la magazin și le-am achiziționat, iar apoi am vizitat și am dăruit aceste produse unor familii din medii defavorizate, cu o condiție financiară precară. Fetele s-au descurcat foarte bine la achiziționarea produselor în funcție de calitate, cantitate și preț. Au fost foarte impresionate de condițiile în care trăiau acele familii și au spus că își doresc și vor face tot ce pot ca să mai ajute persoane aflate în astfel de situații. De ceea eu cred că acești copii vor fi capabili să facă față provocărilor și dincolo de ușa căminului.
Spune-mi, te rog, ce șanse au tinerii care părăsesc sistemul să își găsească o slujbă bună, un cămin, să-și întemeieze o familie. Cu alte cuvinte să ducă o viață „normală”, să fie integrați în societate. În Botoșani s-a înființat recent un centru de tranzit, însă ajutorul nu poate fi acordat pe termen lung.
Anul trecut, „Ajungem Mari” a organizat o tabără de formare, unde tinerii au avut oportunitatea de a învăța cum să-și croiască propriile ținute vestimentare și accesorii. La curs au participat atât fete erau deja inițiate în acest domeniu, cât și fete care nu lucraseră niciodată cu o mașină de cusut. La un an distanță, mă bucur să aflu că fetele continuă să-și creeze propriile ținute și se descurcă foarte bine, chiar și cele care până la acest curs nu mai făcuseră acest lucru.
La ultimele cursuri înainte de vacanță, am lucrat cu fetele mai mari, la realizarea CV-urilor și am realizat simularea interviurilor de angajare, discutând apoi despre teme referitoare la ținuta vestimentară, atitudinea și întrebările specifice, unde și ce joburi pot căuta. Apoi am participat cu fetele la un târg de joburi, pentru a vedea și a se familiariza cu o astfel de situație, a câștiga experiență și a depăși emoțiile primului interviu.
Pe parcursul vacanței, în cadrul proiectului „Ajungem Mari”, tinerii au participat la diferite cursuri de formare profesională, cum ar fi coafură, asistență medicală, școala de șoferi etc. Am aflat de la unii dintre ei că au absolvit cu brio cursurile de calificare la care au participat și mi-au povestit ce au învățat să facă, încântați de această experiență.
Eu cred că acești copii au abilități și aptitudini necesare și au șanse ca orice copil „normal”, să-și găsească un loc de muncă și să-și întemeieze o familie. Ei sunt tineri normali, trebuie doar ca și societatea să vadă și să conștientizeze acest lucru și să îi trateze ca atare, fără a le mai pune etichete, să le ofere o șansă reală la o viață „normală”. Ei sunt tineri buni, care vor și care pot să facă parte dintr-o societate „normală” mai bună.
Ce beneficii aduce pentru comunitate integrarea socială a tinerilor instituționalizați?
Pentru a exemplifica acest aspect, am să vă relatez o scurtă poveste. „Despre viața eternă”, din cartea „Povești orientale ca instrumente de psihoterapie”, de Nossrat Peseschkian.
„În timpul perioadei profetului Mahomed, s-a născut, regele Anoschirwan, căruia oamenii îi spuneau Dreptul
„Ce faci acolo?", l-a întrebat regele.
„Plantez nuci", a răspuns bărbatul.
Regele a întrebat uimit: „Eşti deja destul de bătrân, de ce plantezi puieţi, când nu îi vei vedea frunzişul, nu te vei odihni la umbra lor şi nu vei mânca fructele lor?”
Bătrânul a ridicat privirea şi a spus: „Cei de dinaintea noastră au plantat, iar noi am fost capabili să culegem roadele. Acum plantăm noi, astfel încât cei care vin după noi să culeagă roadele”.
Cam asta facem acum noi, voluntarii în cadrul proiectului „Ajungem Mari”: plantăm tineri vlăstari ai societății viitoare, o societate mai bună, altruistă, empatică, comunicativă, binevoitoare, motivată să întindă o mână de ajutor semenilor săi, iar dacă totuși asta nu îi este cu putință, măcar să fie conștientă că nu este bine să facă rău.
_____________________
Copiii și tinerii din centrele de plasament din Botoșani și Dorohoi au nevoie de oameni mari. Potrivit coordonatorului programului, psihopedagogul Adina Pascal, pentru ca activitatea să se desfășoare în parametri optimi, forțele binelui trebuie întărite cu încă 80 de voluntari.
Înscrierile se încheie pe 20 septembrie a.c. Cei care doresc să schimbe viața beneficiarilor sistemului de protecție și să crească generații capabile să vindece societatea se pot înscrie completând acest formular.
Se căută persoane cu vârste de peste 16 ani, care să le ofere copiilor din centrele de plasament 2 ore pe săptămână din timpul lor. Modulul de voluntariat durează opt luni, din 15 noiembrie 2022 până în 30 iunie 2023. Toate detaliile derulării programului sunt disponibile pe site-ul Ajungem Mari.
