O femeie din județ s-a spânzurat în casa părintească

O femeie în vârstă de 46 de ani, din localitatea Baranca, din comuna Hudești, a fost găsită fără suflare, vineri seară.

Aceasta locuia împreună cu soțul și cei doi copii ai săi. A părăsit domiciliul spunând că dorește să meargă la casa părintească. A fost găsită câteva ore mai târziu, spânzurată într-o încăpere. Cel care a făcut descoperirea a fost soțul său, care a cerut ajutor prin 112, la fața locului fiind direcționat inclusiv un echipaj de ambulanță, care nu a putut face însă decât să constate decesul.

Poliția a demarat o anchetă în acest caz, iar corpul femeii a fost preluat de către specialiștii Serviciului de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

„În cauză, s-au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, efectuate in rem. Nu sunt suspiciuni cu privire la decesul acesteia”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean din Botoșani.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O botoșăneancă din Italia a scris o carte plecând de la propria experiență din copilărie! / Romanul a fost deja premiat

astăzi, 09:21

Scriitoarea româncă stabilită în Italia a vorbit despre anorexie și emigrare înaintea unei întâlniri cu cititorii. Potrivit ziarului La Stampa, Andreea Simionel a v...

Pacienții vor primi notificare când pe CNP-ul lor se înregistrează un serviciu medical: Rogobete verifică decontările fictive!

astăzi, 08:45

Alexandru Rogobete anunță că a inițiat controale în mai multe ambulatorii după ce i-au fost sesizate nereguli care duceau către decontări fictive, în special în domeniul imagi...

Accident noaptea trecută: Un tânăr de 20 de ani s-a izbit cu mașina într-un cap de pod! - FOTO

astăzi, 08:17

Un tânăr a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în cursul nopții trecute, în localitatea Manoleasa. Mașina pe care o conducea a părăsit partea carosabilă È...